Prima pagină » Politic » Traian Băsescu: Suveraniștii s-au epuizat ca număr în primul tur

Traian Băsescu: Suveraniștii s-au epuizat ca număr în primul tur

Fostul președinte Traian Băsescu și-a exprimat optimismul că George Simion poate fi învins în turul al doilea de către Nicușor Dan.
Traian Băsescu: Suveraniștii s-au epuizat ca număr în primul tur
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Andreea Tobias
07 mai 2025, 22:02, Politic

„Eu sper că Simion nu va fi președinte și am încredere că există capacitatea de recuperare a diferenței de procente. Așa-zișii suveraniști au venit cu arme și bagaje și au votat în primul tur, s-au cam epuizat ca număr. Ori, ca să fii președintele României nu poți să câștigi cu 3 milioane de voturi, îți trebuie cam 5 milioane. Nu știu de unde mai scoate Simion voturile necesare”, a declarat Băsescu, la B1 TV.

Fostul șef al statului s-a arătat încrezător că rezervorul de nehotărâți poate furniza voturile necesare pentru victoria lui Nicușor Dan: „Am încredere că cei care nu au venit la vot pot furniza cele 3 milioane de voturi de care Nicușor are nevoie”.