Tudor Ciuhodaru analizează varianta înscrierii sale în Alianţa PNL-PC
Tudor Ciuhodaru a declarat, vineri seară, pentru corespondentul MEDIAFAX că analizează varianta înscrierii sale într-unul dintre partidele componente ale Alianţei PNL-PC, motivând că multe dintre soluţiile acesteia sunt mai bune decât cele ale guvernării actuale.
„Analizez această posibilitate, de a intra în noua alianţă. Nu ştiu deocamdată în care dintre partide m-aş putea înscrie, dar iau în calcul această variantă”, a afirmat Ciuhodaru.
El a precizat că s-a plictisit de „dezorganizarea din zona opoziţiei” şi că a venit momentul ca aceasta să vină şi cu soluţii concrete.
Deputatul de Iaşi Tudor Ciuhodaru a fost exclus din rândurile UNPR în iunie 2010, după ce a votat moţiunea de cenzură a opoziţiei pe tema reducerii salariilor.
Tudor Ciuhodaru a fost ales ca deputat pe listele PSD la alegerile parlamentare din 2008, iar la începutul anului 2010 şi-a anunţat înscrierea în UNPR. El explica atunci că PSD nu îl mai reprezintă, acuzând totodată lipsa de comunicare cu şeful local al social-democraţilor, Gheorghe Nichita.
La scurt timp după ce Tudor Ciuhodaru a devenit deputat independent, liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Cristian Adomniţei, a declarat că l-ar onora să fie coleg de partid cu acesta.
Adomniţei spunea că Tudor Ciuhodaru nu excelează ca politician, însă afirma că îl apreciază pentru că munceşte mult şi se bazează pe reuşita personală.
Tudor Ciuhodaru profesează ca medic, fiind şeful Unităţii Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi.