Ungureanu: Obiectivul este ca Iniţiativa să încheie o alianţă până la parlamentare

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat miercuri, la sediul PDL, că obiectivul său este ca Iniţiativa de Centru-Dreapta, condusă de el, să încheie o alianţă electorală înregistrată până la alegerile parlamentare "cu toate forţele politice care sunt interesate ca în ţară să existe lege şi ordine".

551 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Obiectivul este ca Iniţiativa să încheie o alianţă până la parlamentare

Mihai Razvan Ungureanu (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Vom avea o alianţă, este obiectivul meu, înregistrată electoral până cel puţin la alegerile parlamentare. Totul depinde de felul în care decurg lucrurile pe scena politică", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat dacă va încheia o alianţă cu PDL, Ungureanu a spus: "Cu toate forţele politice care sunt interesate ca în această ţară să existe şi lege şi ordine".

Ungureanu a făcut această declaraţie după ce a avut o întâlnire cu liderii PDL la sediul formaţiunii.

El a mai precizat, întrebat dacă a discutat despre o eventuală candidatură a sa la preşedinţie, că nu se pune problema aceasta şi deocamdată se gândeşte ce este de făcut "în termenul de 29 iulie".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici