USR acuză că PNL, PSD şi UDMR pregătesc un tun imobiliar de 500 de milioane de euro

Senatorii PNL, PSD şi UDMR au votat astăzi pentru suplimentarea ordinii de zi a Comisiei Economice din Senat cu discutarea şi adoptarea unui raport pozitiv asupra iniţiativei legislative prin care statul român cedează gratuit un teren de la Romexpo care valorează sute de milioane de euro, arată USR.

3769 afișări
Imaginea articolului USR acuză că PNL, PSD şi UDMR pregătesc un tun imobiliar de 500 de milioane de euro

USR acuză că PNL, PSD şi UDMR pregătesc un tun imobiliar de 500 de milioane de euro

USR a votat împotrivă şi se va lupta să oprească acest „tun imobiliar transpartinic”, arată USR într-un comunicat de presă.

Iniţiativa legislativă urmează să fie dezbătută şi votată în plenul Senatului, care este prima cameră sesizată.

„Conform iniţiativei legislative, 46 hectare de teren din zona Romexpo ar urma să fie trecute din proprietatea statului în proprietatea privată a CCIR, urmând ca pe acestea să se desfăşoare un <program de reabilitare urbană>, în fapt, un proiect imobiliar gigantic, în valoarea de aproape 3 miliarde de euro, conform estimărilor dezvoltatorilor. USR s-a opus şi se opune unei asemenea operaţiuni care are ca rezultat înstrăinarea fără niciun fel de beneficiu a bunurilor statului. În sprijinul poziţiei sale, USR a adus ca argumente poziţiile exprimate de Ministerul Justiţiei, de Ministerul de Finanţe, de Consiliul Concurenţei şi de RAPPS, care toate s-au opus unui asemenea demers. De asemenea, Comisia Europeană şi-a exprimat interesul cu privire la această iniţiativă legislativă. USR şi UDMR au atacat, anul trecut, la Curtea Constituţională iniţiativa legislativă, iar CCR a declarat-o constituţională (în ciuda opiniei separate exprimată de doi judecători constituţionali care au afirmat că o asemenea operaţiune se face prin hotărâre de guvern şi nu prin lege). Legea s-a reîntors în Parlament, la reexaminare, în urma cererii venite din partea Preşedintelui României”, transmite sursa citată.

Conform acesteia, în aprilie 2021, PNL a început să facă presiuni pentru adoptarea pe repede înainte a legii, fără niciun fel de dezbatere publică. USR s-a opus şi a blocat adoptarea rapidă a iniţiativei. În viziunea USR, terenul de la Romexpo nu poate fi cedat gratuit de stat: „Avem nevoie să ne valorificăm activele statului în mod transparent şi printr-o licitaţie deschisă adresată pieţei şi cu respectarea competiţiei”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici