Vanghelie: Vom încerca să creăm o organizaţie puternică a PSD în Ilfov

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că în următoarea perioadă va avea o întâlnire cu primarii PSD şi cu preşedinţii organizaţiilor orăşeneşti şi comunale ale PSD Ilfov, pentru a identifica disfuncţionalităţile şi pentru a încerca să creeze o organizaţie puternică.

19 afișări
Imaginea articolului Vanghelie: Vom încerca să creăm o organizaţie puternică a PSD în Ilfov

Vanghelie: Vom încerca să creăm o organizaţie puternică a PSD în Ilfov

"Voi avea o întâlnire cu primarii care au câştigat alegerile, cu preşedinţii organizaţiilor orăşeneşti şi comunale care au pregătit alegerile. Vom face un punctaj, din punct de vedere organizatoric, să vedem disfuncţionalităţile care au fost în cadrul campaniei, ceea ce mi-au semnalizat deja o parte dintre membrii de partid de acolo", a spus Vanghelie.

El a arătat că va încerca să creeze o organizaţie puternică a PSD Ilfov.

Vanghelie a arătat că, din punctul său de vedere, PSD Ilfov trebuia să câştige alegerile, întrucât Ilfov are un electorat pro-PSD.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că a existat un "pact" încheiat între PSD Ilfov şi PDL, dar a arătat că, în opinia sa, acest lucru nu mai are importanţă în momentul de faţă.

"A existat acest lucru ( pactul PSD Ilfov - PDL, n.r). Nu cred că în momentul de faţă mai are vreo importanţă, am depăşit această etapă, pentru că şi acel pact poate ne-a adus în situaţia care suntem în momentul de faţă", a spus Vanghelie.

Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că Marian Vanghelie va coordona activitatea PSD Ilfov, Comitetul Executiv Naţional al PSD de luni urmând să oficializeze acest lucru.

Senatorul Anghel Iordănescu a demisionat, vineri, din PSD, după ce, joi, un anunţ similar a fost făcut de fostul lider al filialei Ilfov Gabriel Oprea, vicepreşedinţii organizaţiei Gigi Neţoiu şi Florentin Pandele anunţând şi ei, vineri, că părăsesc formaţiunea social-democrată.

Câteva zeci de susţinători au primarului din Voluntari, Florentin Pandele s-au adunat, duminică, la un miting de protest în oraş, cerând ca edilul să revină asupra deciziei de la demisiona.

Citeşte şi:

Gigi Neţoiu, exclus din PSD

Gabriel Oprea a demisionat din PSD

Gabriel Oprea a demisionat de la conducerea PSD Ilfov

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a demisionat din funcţie

Ardelean a demisionat din funcţie

Anghel Iordănescu a demisionat din PSD

Florentin Pandele şi-a anunţat demisia din PSD

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici