Vela spune că Orban şi Iohannis ştiau de protocolul MAI - Biserica Ortodoxă. Surse: Preşedintele ar fi nemulţumit de acord

  • Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că premierul şi preşedintele ştiau de protocolul încheiat între BOR şi MAI
  • Marcel Vela a spus că decizia adoptării unui astfel de protocol a fost generată de nevoie de a evita aglomeraţia din noaptea de Înviere
  • Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri vor avea o întrevedere
5373 afișări
Imaginea articolului Vela spune că Orban şi Iohannis ştiau de protocolul MAI - Biserica Ortodoxă. Surse: Preşedintele ar fi nemulţumit de acord

Marcel Vela spune că Orban şi Iohannis ştiau de protocolul MAI - Biserica Ortodoxă

Potrivit unor surse politice, şeful statului nu ar fi de acord cu un astfel de protocol, fiind posibilă chiar anularea acordului.

„Eu, înainte de a face un lucru, în calitate de ministru, e normal că îl anunţ pe primul ministru şi pe preşedinte. Ambii erau la curent cu ce am anunţat aseară. Motivul pentru care am luat deciziile au fost cât se poate de simple: cu toţii dorim să evităm aglomeraţia în seara de Înviere. Biserica a fost foarte deschisă şi apreciez acest lucru”, a declarat Marcel Vela, la Antena 3.

De altfel, Klaus Iohannis va avea, azi la 12:30, o intalnire cu miniştrii Marcel Vela, Vasile Cîţu, Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Nelu Tătaru, Violeta Alexandru şi secretarul de stat Raed Arafat.

Potrivit unor surse politice, şeful statului nu ar fi de acord cu un astfel de protocol, fiind posibilă chiar anularea acordului după întâlnire. Ministrul de Interne a anunţat ieri că distribuirea Luminii Sfinte de la Ierusalim se va face de către voluntari şi de către patrulele MAI, în urma unui acord cu Biserica Ortodoxă Română.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici