Veştea: Ministerul Dezvoltării continuă investiţiile în viitorul tuturor comunităţilor locale

Adrian-Ioan Veştea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a verificat, luni, stadiul lucrărilor unor proiecte pe care le finanţează ministerul în municipiul Constanţa, printre care Cazinoul şi debutul proiectului noului stadion „Gheorghe Hagi“.

154 afișări
Imaginea articolului Veştea: Ministerul Dezvoltării continuă investiţiile în viitorul tuturor comunităţilor locale

Sursa foto: Facebook/Adrian Ioan Veştea

Primul obiectiv vizitat a fost amplasamentul pe care se construieşte Sala polivalentă din municipiu, obiectiv finanţat de MDLPA prin Compania Naţională de Investiţii. Proiectul, în valoare de 96.056.636,38 lei, prevede realizarea unui teren de joc cu caracter multifuncţional (dimensionat şi dotat corespunzător pentru handbal, baschet şi volei), a unei zone pentru spectatori, cu o capacitate totală de 6.100 de locuri, sală de antrenamente, cabinete medicale, sală de conferinţe, studio TV, spaţii comerciale (cafenele, magazine cu caracter sportiv), precum şi 550 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 15 pentru autocare, potrivit Ministerului Dezvoltării.

„Proiectul, realizat, în prezent, în proporţie de aproximativ 60%, respectă standardele federaţiilor sportive de profil, privind dimensiunea suprafeţei de joc şi a numărului de locuri şi va putea găzdui competiţii de handbal, baschet şi volei de nivel naţional, dar şi de nivel european şi mondial”, a precizat ministrul dezvoltării.

Cel de-al doilea obiectiv l-a reprezentat Cazinoul Constanţa, aflat în plin proces de consolidare şi restaurare, pentru care, în prezent, gradul fizic de execuţie a lucrărilor este de circa 57%.

„Lucrările de reabilitare finalizate până acum subliniază unicitatea şi eleganţa arhitecturală a acestei superbe clădiri-simbol construite în stil Art Nouveau şi le-am transmis constructorilor că scopul nostru final este ca lucrările să fie de calitate şi durabile întrucât ne dorim să avem un monument care să dăinuie peste ani şi care să redevină un reper istoric, cultural şi turistic al României”, a subliniat ministrul Veştea.

Ministrul Veştea a participat la evenimentul ”Arena de 10“, care marchează debutul proiectului noului stadion ”Gheorghe Hagi“ din Constanţa. Pe amplasamentul existent, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, finanţează construirea unui nou complex sportiv, multifuncţional, cu o arenă de fotbal care va beneficia de funcţiunile şi suprafeţele necesare încadrării în categoria IV UEFA. Proiectul, în valoare avizată de 480.490.480 lei, va avea o suprafaţă desfăşurată de 63.857 mp şi o capacitate de peste 18.000 de locuri.

„Acest stadion, al cărui nume este legat de unul dintre cele mai bune produse ale sportului constănţean din toate timpurile - Gheorghe Hagi, a fost martorul unor evenimente sportive şi culturale de excepţie. Vom rămâne mereu cu amintirile unor meciuri fantastice desfăşurate aici, dar privim cu optimism către viitor şi aşteptăm momentul când Constanţa va beneficia de o arenă ultramodernă, care va oferi o şansă în plus pentru sportul de performanţă de la nivelul judeţului Constanţa şi pe care, cu siguranţă, se va scrie în continuare istorie în fotbalul românesc”, a declarat ministrul Adrian-Ioan Veştea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici