Vicepreședinta Comisiei Europene promite instruire pentru soldații ucraineni și sancțiuni împotriva Rusiei

Publicat: 19 08. 2025, 19:52
Actualizat: 19 08. 2025, 19:53
HANDOUT - 09 April 2025, Belgium, Brussels: EU High Representative for Foreign Affairs Kaja Kallas speaks during a press conference with Ukraine's Prime Minister Denys Shmyhal and European Commissioner for Enlargement Marta Kos after the EU-Ukraine Association Council in Brussels. Photo: Alexandros Michailidis/EU Council/dpa - ATTENTION: editorial use only and only if the credit mentioned above is referenced in full

Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a anunțat că Uniunea Europeană va oferi instruire soldaților ucraineni și va aplica noi sancțiuni Rusiei, după întâlnirea virtuală a „Coaliției celor Dispuși”, care s-a desfășurat marți.

„Nu se poate avea încredere în Putin că își va onora nicio promisiune sau angajament”, a scris Kaja Kallas într-o postare pe X.

„Prin urmare, garanțiile de securitate trebuie să fie suficient de puternice și credibile pentru a descuraja Rusia să se regrupeze și să atace din nou.”

Ea a spus că aceste garanții de securitate includ instruirea de către Uniunea Europeană pentru „soldați ucraineni și consolidarea forțelor armate și a industriei de apărare a Ucrainei”, relatează CNN.

„Uniunea va continua, de asemenea, să vizeze economia de război a Rusiei. Următorul pachet de sancțiuni împotriva Moscovei ar trebui să fie gata până luna viitoare.”, a mai spus Kaja Kallas.

Marți, un purtător de cuvânt al biroului prim-ministrului britanic a transmis într-un comunicat că grupul a discutat despre modul în care sancțiunile „ar putea fi impuse lui Putin până când acesta va demonstra că este pregătit să ia măsuri serioase pentru a pune capăt invaziei sale ilegale”.