Vicepreședintele SUA: Rafah ar putea găzdui jumătate de milion de oameni

Publicat: 23 10. 2025, 15:46
Actualizat: 23 10. 2025, 17:51
Vice President JD Vance speaks after President Donald Trump announced the 2026 World Cup draw will be held at the Kennedy Center in December in the Oval Office of the White House in Washington, DC on Friday, August 22, 2025. The FIFA World Cup, coming to North America next summer will be the first World Cup with three host countries in the U.S., Canada and Mexico, and it will be the first to feature a 48-team field. Photo by Annabelle Gordon/Pool/ABACAPRESS.COM

Vicepreședintele american J.D. Vance a declarat că Statele Unite sprijină un plan de reconstrucție a unei zone din sudul Fâșiei Gaza considerate „practic libere de Hamas”, unde ar putea fi relocate până la 500.000 de palestinieni în următorii ani.

Conform Al Jazeera, vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a anunțat joi, în timpul unei scurte conferințe de presă, că Washingtonul sprijină un plan de reconstrucție pentru o regiune din sudul Fâșiei Gaza, despre care oficialii americani spun că este „aproape liberă de Hamas”.

Potrivit lui Vance, zona respectivă ar putea fi reconstruită rapid pentru a oferi condiții mai bune de trai pentru 100.000-200.000 de palestinieni aflați acolo.

„Speranța este să reconstruim Rafah în următorii doi-trei ani. În teorie, un Rafah refăcut ar putea găzdui până la jumătate de milion de oameni”, a declarat vicepreședintele american.

Oficialul a subliniat că, în opinia sa, guvernul israelian este angajat să respecte încetarea focului, în conformitate cu politica administrației Trump.

Vance este cel mai înalt oficial american care a vizitat Israelul în ultima săptămână, într-un efort considerat de analiști drept o încercare de a consolida presiunea diplomatică asupra autorităților israeliene pentru a respecta planul de pace propus de Washington.

În același context, vicepreședintele a reiterat poziția Casei Albe potrivit căreia Cisiordania ocupată nu va fi anexată de Israel, criticând dur votul recent din parlamentul israelian care a susținut ideea anexării. „A fost o cascadorie politică foarte stupidă și, personal, mă simt ofensat de acest gest”, a spus Vance.