Viceprimar: Primăria Capitalei este într-o situaţie de avarie, nu se pot plăti nici salariile

Viceprimarul Dan Darabonţ (PSD) a declarat, luni, că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) se află într-o situaţie de avarie, inclusiv în imposibilitatea de a plăti salariile, astfel că liderii grupurilor din Consiliul General se întâlnesc cu prefectul Paul Petrovan la ora 14.00.

318 afișări
Imaginea articolului Viceprimar: Primăria Capitalei este într-o situaţie de avarie, nu se pot plăti nici salariile

Viceprimar: Primăria Capitalei este într-o situaţie de avarie, nu se pot plăti nici salariile

Dan Darabont a arătat că PMB a ajuns într-o situaţie de avarie deoarece nu există ordonator principal de credite, nu există nici director economic, deci nimeni nu poate să semneze pentru o sumă mai mare de un milion de lei.

"Pe termen foarte scurt, zilele acestea, trebuie să se plătească salariile, atât ale funcţionarilor din primărie, cât şi pentru angajaţii RATB şi RADET. Deci discutăm despre peste 20.000 de persoane. Multe dintre aceste 20.000 de familii se bazează pe acest salariu ca unică sursă de venit. Deci trebuie urgent să găsim o soluţie pentru conducerea executivă a primăriei şi pentru delegarea tuturor atribuţiilor şi obligaţiile aferente", a spus Dan Darabonţ.

Acesta a precizat că, pentru luni, la ora 14.00, este stabiltă o întâlnire a liderilor grupurilor politice din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu prefectul Capitalei, Paul Petrovan, în care se va căuta o soluţie rapidă pentru a putea fi convocat CGMB, care să desemneze, conform legii, pe unul dintre viceprimari pentru a asigura interimatul.

Viceprimarul a explicat că doar Consiliul General este cel care poate scoate municipalitatea din impas printr-o hotărâre de delegare de competenţă.

În întâlnirea de la ora 14.00, ar urma să se stabilească un calendar de lucru pentru această săptămână care să includă inclusiv plenul CGMB, în care să se voteze conducerea executivă a primăriei.

Întrebat dacă are mai multe şanse el sau viceprimarul Cornel Pieptea, Darabonţ a spus că trebuie lăsată "orice aroganţă politicianistă" pentru că principaul obiectiv trebuie să fie organizarea pentru a putea trece cu bine de lunile de iarnă.

Darabonţ a amintit că PSD este minoritar în CGMB, având doar 13 consilieri din totalul de 54.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Directorul economic al Primăriei, Mircea Octavian Constantinescu, a fost şi el reţinut, duminică seară, de procurorii DNA, în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, primarul general al Capitalei ar fi primit mită 25.000 de euro, sâmbătă seară, banii, provenind de la patru denunţători, fiind duşi la locuinţa primarului de şeful unei instituţii din Primărie.

Ulterior, 5.000 de euro din banii primiţi mită de Sorin Oprescu au fost găsiţi asupra sa, în trafic, iar o parte la locuinţa acestuia, din Ciolpani, potrivit anchetatorilor.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici