Victor Negrescu, despre votul la moţiunea de cenzură: Excesul de putere a fost sancţionat

Victor Negrescu a afirmat că votul de miercuri pentru adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost unul care a sancţionat „excesul de putere”. Social-democratul a precizat că Executivul PNL va rămâne doar cu imaginea ordonanţelor de urgenţă adoptate naoptea.

511 afișări
Imaginea articolului Victor Negrescu, despre votul la moţiunea de cenzură: Excesul de putere a fost sancţionat

Victor Negrescu, despre votul la moţiunea de cenzură: Excesul de putere a fost sancţionat

„Excesul de putere a fost sancţionat. Guvernul PNL va rămâne cu imaginea ordonanţelor de urgenţă adoptate noaptea şi dorinţa de a privatiza abuziv sistemul de sănătate. Putem avea un guvern reprezentativ pentru opţiunile românilor, un executiv de centru stânga care să pună pe primul loc priorităţile românilor. În Parlamentul României, reprezentanţi din aproape toate formaţiunile politice au votat împotriva abuzului de putere şi exceselor guvernamentale ale PNL la guvernare”, a scris Victor Negrescu, miercuri pe Facebook.

El a adăugat că nu ar fi legitimă nominalizarea aceluiaşi premier şi echipe guvernamentale.

„Nominalizarea aceluiaşi premier şi actualei echipe guvernamentale nu ar fi legitimă. Există în Parlament soluţii pentru o nouă majoritate şi sunt convins că putem identifica acea personalitate de stânga care poate conduce guvernul în lunile următoare pentru a organiza, la termen, transparent şi corect alegerile locale şi parlamentare”, a conchis Negrescu.

Guvernul a fost demis, miercuri, prin moţiune de cenzură. Au existat 261 de voturi „pentru”, fiind necesare doar 233.

În context, preşedintele Klaus Iohannis va susţine de la ora 18.30 o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. Procedural, şeful statului ar urma să demareze consultări cu partidele în vederea numirii unui nou premier.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici