Voicu îşi reproşează doar faptul că a vrut să ajute multă lume şi nu a fost foarte selectiv

Senatorul PSD Cătălin Voicu a susţinut, marţi, după audierea sa de către membrii Comisiei juridice, că îşi reproşează doar faptul că de foarte multe ori a vrut să ajute foarte multă lume şi nu a fost foarte selectiv.

14 afișări
Imaginea articolului Voicu îşi reproşează doar faptul că a vrut să ajute multă lume şi nu a fost foarte selectiv

Voicu îşi reproşează doar faptul că a vrut să ajute multă lume şi nu a fost foarte selectiv (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Îmi reproşez faptul că uneori, fiind foarte deschis şi foarte deschis în spaţii publice, în locuri publice, pe bună dreptate se poate interpreta, dacă ai fost la un pahar, că eşti palavragiu, dar eu plec de la ideea că un palavragiu este unul care vă minte pe dumneavoastră, care face afirmaţii fără acoperire, un om care promite şi nu îşi ţine cuvântul, nu acela care spune lucrurilor pe nume şi atunci când îi ridici o problemă îţi răspunde cu da sau nu", a spus Voicu.

Întrebat despre calificativele de "palavragiu" şi "fudul" pe care i le-a dat Ion Iliescu, Voicu i-a dat dreptate. "Domnul preşedinte, pe bună dreptate, văzând ceea ce se întâmplă în dosar pe discuţii domestice, este foarte limpede şi este îndreptăţit să facă o asemenea apreciere", a opinat el.

El a apreciat că este o practică să vorbeşti "mult mai mult în linii generale şi să nu dai niciodată un răspuns clar, să dai un răspuns diplomatic sau să nu dai un răspuns politic, să dai un răspuns sincer numai când vrei".

Pe de altă parte, el a spus că, în anii '50, regina probelor era denunţul, în timp ce în prezent aceasta a devenit interceptarea. "Nu se mai fac verificări, martori, înscrisuri, documente, nimic", a susţinut senatorul.

Referindu-se la interceptări, Cătălin Voicu a spus că în discuţiile telefonice şi cele din spaţiile publice nu s-a ferit, chiar după ce au fost făcute publice interceptările în cazul Ridzi.

"Toţi oamenii politici ştiam. De aceasta şi făceam glume că suntem ascultaţi", a declarat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici