Voiculescu: ”Veniturile de 7,2 miliarde la PMB pentru 2020, o minciună. Firea, un jucător de păcănele”

Vlad Voiculescu a declarat, luni, că bugetul elaborat de Gabriela Firea pentru Primria Bucureşti este "absurd", precizând că veniturile de 7,2 miliarde de lei preconizate sunt "minciuni". Candidatul PLUS la Primăria Capitalei o numeşte pe Firea,"un jucător de păcănele începe să vândă din casă".

1047 afișări
Imaginea articolului Voiculescu: ”Veniturile de 7,2 miliarde la PMB pentru 2020, o minciună.  Firea, un jucător de păcănele”

Voiculescu: ”Veniturile de 7,2 miliarde la PMB pentru 2020, o minciună. Firea,un jucător de păcănele”

"O să vorbim despre absurdul şi minciuna în cifre. E vorba de bugetul PMB elaborat de Gabriela Firea pentru anul 2020. Dacă un manager ar fi prezentat un astfel de buget acţionarilor unei companii, probabil că ar fi fost ultima prezentare a acestuia în acea companie. Bugetul acesta este întruchiparea absurdului. Pare că suntem toţi luaţi de proşti. Orice buget este un plan şi asta îneamnă că ne planificăm veniturile pentru anul care vine", a precizat candidatul PLUS la Primăria Capitalei Vlad Voiculescu, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a precizat că veniturile de 7,2 miliarde preconizate de Primăria Bucureşti pentru anul 2020 nu ţin cont de realitatea din anii trecuţi.

"Pe 24 ianuarie a fost publicat un document PDF de 113 pagini cu 2240 de linii bugetare. În 2017 vedem că a fost ratată ţinta bugetară cu puţin. În 2018 vedem că a fost ratată cu 27%. În 2019 vedem că ţinta a fost ratată cu 40%. În 2020 vedem nu numai că nu se ţine cont de realitate, dar plusăm minciunile din ultimii trei ani. Dacă în ultimii trei ani Gabriela Firea a minţit din ce în ce mai mult, anul acesta se întrece pe sine. Anul acesta planifică venituri de 7,2 miliarde de lei, în condiţiile în care în niciun an nu am avut peste 4,2 miliarde", a mai spus Voiculescu.

Vlad Voiculescu a mai adăugat că "la fel ca un jucător de păcănele care nu se poate stăpâni şi nu poate să acopere ceea ce promite, este posibil ca Gabriela Firea să înceapă să vândă de prin casă".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici