Voinescu: Nu cred că Guvernul are altă opţiune decât aceea a asumării răspunderii

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că nu crede că Guvernul are altă opţiune decât aceea a asumării răspunderii în situaţia în care Executivul a venit cu un pachet de reforme, iar Parlamentul "refuză pur şi simplu să vorbească despre ele".

167 afișări
Imaginea articolului Voinescu: Nu cred că Guvernul are altă opţiune decât aceea a asumării răspunderii

Sever Voinescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Sever Voinescu a comentat astfel declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia Guvernul ar urma să-şi asume răspunderea pe reforma în sănătate, proiectul privind asistenţa socială şi cel referitor la numirea judecătorilor la ICCJ.

Voinescu a apreciat că pe de o parte Parlamentul trebuie respectat ca principal for legiuitor, iar pe de altă parte agenda naţională "cere reforme în aceste sisteme".

"Nu suntem în situaţia în care Parlamentul se pronunţă asupra unor legi, ci suntem în situaţia în care Parlamentul refuză să se pronunţe asupra unor legi. Noi nu ne aflăm în situaţia în care Guvernul are o opţiune şi în Parlament, ca urmare a dezbaterii şi voturilor, se conturează o altă opţiune", a explicat Voinescu.

El a apreciat că Guvernul a venit cu un pachet de reforme, iar Parlamentul "refuză pur şi simplu să vorbească despre ele".

"În această situaţie, rămânând în continuare în cadrul constituţional, nu cred că Guvernul are altă opţiune decât aceea a asumării", a opinat Sever Voinescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR 1, că legile privind reforma sănătăţii, asistenţa socială şi numirile de judecători la ÎCCJ vor fi adoptate prin asumarea răspunderii, pentru că s-a dovedit că nu pot fi trecute prin Parlament.

Şeful statului a spus că au fost introduse reforme consistente - a pieţei forţei de muncă prin noul Cod al Muncii, reforma în educaţie, cele patru Coduri pentru justiţie.

"Dar mai trebuie nişte legi, care şi ele sunt blocate. Pentru mine a devenit clar. Eu am discutat cu premierul Boc şi am spus: hai să lăsăm asta cu promovarea judecătorilor, s-o lăsăm prin Parlament, hai Legea asistenţei sociale s-o lăsăm prin Parlament, deşi era obligaţie asumată de statul român. Acum nu mai am ce să fac decât să concluzionez că nu ne putem pune nădejde în dorinţa Parlamentului de a moderniza, de a continua procesele de reformă. Atunci ce se mai poate face? Reforma sănătăţii, legislaţia legată de Justiţie, legislaţia legată de asistenţă socială trebuie asumate de Guvern prin asumarea răspunderii", a spus preşedintele.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a fost respins pe 5 octombrie de Senat, cu 48 de voturi "pentru", 52 împotrivă şi o abţinere.

Dezbaterile la proiectul legii asistenţei sociale sunt blocate în Senat de mai multe săptămâni. Senatorii opoziţiei au reuşit, timp de mai multe săptămâni, blocarea votării legii, după pauze de consultări şi dezbateri procedurale în contradictoriu care s-au prelungit până la terminarea programului de lucru. Proiectul de lege propus de Guvern are termen de adoptare tacită în Senat data de 3 noiembrie. Camera Deputaţilor este forul decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici