Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a aprobat un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei.
Acestea sunt similare cu cele aplicate de Japonia, potrivit unui comunicat publicat sâmbătă pe site-ul oficial al președintelui.
„Opt persoane fizice și 14 entități juridice implicate în sprijinirea mașinii militare ruse și eludarea sancțiunilor au fost sancționate”, se arată în comunicat.
Administrația lui Volodimir Zelenski a spus că măsura face parte din planul Ucrainei de a lucra împreună cu aliații pentru a pune presiune economică pe Rusia.
Japonia a introdus și ea noi sancțiuni pe data de 12 septembrie.
„Din iunie a acestui an, Ucraina a adoptat deja opt pachete de sancțiuni și a sincronizat sancțiunile cu Statele Unite, Canada, Regatul Unit și Japonia, precum și cu toate pachetele de sancțiuni ale Uniunii Europene”, mai este menționat în comunicat.
Guvernul ucrainean a anunțat că, după aceste noi măsuri, în total sunt sancționate 281 de persoane și 633 de companii.
Acestea au legături cu armata rusă, cu băncile din Rusia și cu activitățile din zonele ocupate ale Ucrainei.
„În total, Ucraina a impus restricții împotriva a 281 de persoane fizice și 633 de entități juridice asociate cu complexul militar-industrial rus, sistemul financiar-bancar rusesc, care servesc ocupantul în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei, precum și celor implicați în eludarea sancțiunilor, operarea flotei din umbră rusești și răpirea copiilor ucraineni”, se arată în comunicat.