(P) Vremuri noi, hobby-uri noi – de ce e fotografia unul dintre cele mai populare hobby-uri (interviu Costin Mocanu)

Potrivit unui sondaj realizat de Comisia Europeană de Turism, realizarea de fotografii este una dintre cele mai populare activităţi printre turiştii din Europa, 71% dintre aceştia utilizând telefoanele mobile pentru a imortaliza momentele preferate. În România, fotografia ocupă una dintre poziţiile fruntaşe în topul activităţilor recreative, cu numeroase cluburi de fotografie active atât la nivel profesionist, cât şi printre amatori pasionaţi. Costin Mocanu, fotograf cu 7 imagini câştigătoare din 2018 până în prezent la XMAGE, concursul anual de fotografie organizat de HUAWEI, povesteşte despre pasiunea lui pentru arta fotografică şi ce înseamnă pentru el acest hobby practicat în România.

575 afișări
Imaginea articolului (P) Vremuri noi, hobby-uri noi – de ce e fotografia unul dintre cele mai populare hobby-uri (interviu Costin Mocanu)

(P) Vremuri noi, hobby-uri noi – de ce e fotografia unul dintre cele mai populare hobby-uri (interviu Costin Mocanu)

  1. Să începem cu începutul, cum ai descoperit fotografia? Îţi mai aminteşti care a fost prima fotografie pe care ai făcut-o?

Nu îmi amintesc prima fotografie, dar îmi amintesc cu drag perioada. Eram mult mai mic şi aveam o gaşcă de prieteni cu care mergeam la ski. Eram mai tineri şi ne prosteam pe lângă pârtie: sărituri, tumbe, viteză. Simultan urmăream pe Facebook o pagină care se numea „Powder Mag” (Powder magazine) dedicată ski/snowboard-ului în zăpada fresh (pudră). Acolo mi-am lăsat prima dată ochii să se piardă minute în şir într-un singur cadru, răsfoind fotografii dintr-o secţiune numită „photo of the day”. Erau poezii, scrise de linii, încadrare şi culoare către subiect. Mi-a fost clar ce paşi am de urmat: sezonul următor, în loc de schiuri noi, îmi iau aparat şi îl duc pe munţi  cu mine. În mod ironic, fotografia sportivă este stilul cu care am început, cel mai puţin practicat de mine şi în acelaşi timp, categoria la care am câştigat anul trecut.

  1. Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că fotografia e mai mult decât surprinderea unui moment pentru posterioritate şi a devenit o activitate pe care să o practici cu regularitate?

Nu a fost un moment anume, ci un fel de proces, o călătorie pe care o parcurg împreună cu fotografiatul. Este o călătorie care probabil nu o să se termine niciodată, suntem deja prieteni buni, nu văd rostul despărţirii. Fotografiatul mă ajută pe mine să mă cufund în moment, să apreciez frumuseţea lui şi unicitatea în această incredibilă şi finită serie de evenimente pe care o avem. Fotografia este doar rezultatul, produsul afecţiunii mele faţă de pasiune.

  1. Care a fost primul tău aparat foto?

Primul aparat a fost un Canon, dar nu mai ţin minte exact ce model. M-a ajutat, dar mi-a şi pus beţe în roate, pentru că nu aveam obiectivele potrivite. După o scurtă relaţie de dragoste intermitentă, l-am părăsit pentru un Nikon d600, cu care am început să descopăr de fapt ce înseamnă fotografia.

  1. Există o comunitate de fotografi unită în România? Ai fost vreodată parte dintr-un club de fotografie?

Există probabil mai multe, dar nu ştiu cât de uniţi sunt şi nici nu prea am căutat. La început am simţit nevoia să mă integrez, să pun întrebări şi să împart pasiunea cu cineva, dar a dispărut foarte uşor. La întrebări mi-a răspuns internetul sau mi-am răspuns singur, din încercări şi experienţă, iar pasiunea s-a transformat în altceva. Nu a mai fost nevoie sa o împart cu nimeni, acum împart doar rezultatul ei, fotografia.

  1. De ce crezi că oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de artele vizuale, fie vorba de fotografie sau de film?

Cred că evoluţia tehnologiei ne ajută, din păcate, să ajungem la acest rezultat. Accesul la informaţie devine din ce în ce mai facil, iar viteza cu care oamenii o digeră creşte exponenţial de la an la an. O fotografie spune o mie de cuvinte, iar un film redă 25 fotografii pe secundă. Nu mai avem răbdare să citim, suntem flămânzi după vizual. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, pentru că se dezvoltă foarte tare o nouă pasiune colectivă, în cazul ăsta un nou mijloc de expresie.

  1. Fotografia cu care ai câştigat anul trecut la categoria Best-in-Category a concursului XMAGE organizat de HUAWEI arată aproape ca un tablou. Cum ai reuşit să ajungi la compoziţia perfectă şi mai ales cât din imortalizarea unui astfel de moment ţine de timing?

O laudă pe care nu cred că o merit. Am fotografii care înrămate, ar păcăli multă lume în muzee, dar arta, nu este politically correct, aşa că sunt la mila juriului care a ales. Compoziţia şi timing-ul sunt problematice câteodată, dar îmi place să fac surf aşa că sunt deseori la plajă. Când obosesc ies pe mal, mă uit şi învăţ ce, cum şi când arată bine. E un exemplu fericit, dar sunt de părere că experienţa (sau munca) este izvorul.

  1. Fotografia în cauză, Sunset Waves, e fotografiată cu HUAWEI P40 Pro. Ce setări ai folosit pentru obţinerea cadrului ideal?

Sunset waves este demonstraţia supremă a zoom-ului excepţional al telefoanelor HUAWEI şi să nu uităm că am fotografiat pe generaţia P40 de acum aproape 3 ani. Setările sunt simple: mod auto, zoom 10x şi apăsat butonul pentru burst shoot pe fiecare val până a venit surferul cu manevra perfectă. La final am ales fix ce cadru mi-a plăcut şi i-am dat doar puţin mai multă culoare şi contrast ca să evidenţiez subiectul. De cele mai multe ori lucrez în auto şi dacă nu îmi place ceva rezolv din ajustări mai târziu. Deja cu noul P60 Pro aş fi ajuns probabil şi mai rapid la rezultatul dorit, având lentilele zoom ultraluminoase care mi-ar fi evidenţiat subiectul instant, fără alte ajustări ulterioare. Oricum eu mă bucur şi de procesul de editat destul de mult, am în AppGallery toate aplicaţiile mele preferate de editare foto-video şi mă joc cu ele de multe ori doar de distracţie, fără să urmăresc un rezultat anume.

  1. Cum a fost experienţa de concurent şi mai ales de câştigător a mai multor ediţii XMAGE? Ce anume te-a inspirat să participi cu Sunset Waves şi cum ai primit vestea premiului?

Am înscris în fiecare an fotografii la XMage, de ce nu, am cadre frumoase şi e păcat să nu le vadă lumea şi să nu câştige. Petrecem atâta timp făcând fotografii şi să nu petrecem câteva minute să le înscriem la concurs? Cu experienţa de concurent şi câştigător m-am aclimatizat uşor. Nu mai ţin minte exact, dar cred că 7 sau 8 fotografii ale mele au fost câştigătoare în 5 ani de ediţii XMage. Motivaţia s-a schimbat puţin de la început: în prima ediţie voiam să mă afirm şi să iau premiu, acum caut doar să intru în cartea recordurilor 😊

  1. Cât timp investeşti în pasiunea ta şi cum găseşti inspiraţie pentru următoarea şedinţă foto?

Nu investesc nimic, viaţa se întâmplă, iar eu doar aleg să îmi împart momentele cu camera. Fotografia conturează un subiect sau spune o poveste. Orice moment are un subiect sau o poveste în spate, deci cu alte cuvinte orice moment poate fi o fotografie, trebuie doar cum să ştii să îl capturezi. Am mereu telefonul meu HUAWEI la mine, care în ultimii ani se tot schimbă constant cu ultima generaţie, deci acum port un P60 Pro cu mine peste tot. Niciodată nu ştiu când o să mă inspire ceva, dacă o să am nevoie de camera telefoto sau de funcţia macro, de diafragma reglabilă (pe care am mai văzut-o pe piaţă doar la Mate 50 Pro) sau de funcţia HDR pentru a surprinde un moment slab luminat. Decât să iau cu mine un DSLR prefer un mini-DSLR, ca HUAWEI P60 Pro.

  1. Ce aparat foto foloseşti acum?

Am acasă un întreg arsenal de capturat praful: Nikon Z7II, 6 obiective, filtre, trepiede şi multe alte echipamente de studio. Cu mine peste tot am un HUAWEI P60 Pro, care îmi permite să fiu spontan şi să nu mă sperii că nu am obiectivul cutare la mine atunci când văd un cadru care merită capturat într-o plimbare în parc.

  1. Ai rămas la HUAWEI, de ce? Ce anume din telefoanele de la HUAWEI te fac să rămâi la ele?

Am deja o relaţie stabilă şi de lungă durată, ca să zic aşa, cu HUAWEI. Revin mereu la telefoanele lor pentru că simt respectul pe care îl are compania pentru fotografie, pe lângă multe alte aspecte. Pe mine fotografia mă interesează cel mai mult, cred că se înţelege de la sine de ce. Am avut chiar de la primul HUAWEI pe care l-am deţinut, P20, ideea că au în spate, în echipă, fotografi profesionişti care lucrează împreună cu inginerii la dezvoltarea telefonului. De ce? Pentru că am observat cu fiecare nou model, cum îmi răspund la întrebări şi la nevoi, fără ca eu să le menţionez. Ca fotograf, voiam ca telefonul să facă o grămadă de chestii pe care le puteai face cu camera. HUAWEI a dezvoltat sistemul aşa de bine că acum am un telefon care face cât 1-2 camere, 5 obiective şi trepied. Plus că ce fotografiez, pot să editez şi să dau share direct de pe telefon, nu mai am nevoie de calculator, transferuri si alte programe. Am în AppGallery tot ce am nevoie pentru editat, dacă simt nevoia de ceva mai mult decât ce are deja telefonul. Tot în AppGallery am tot felul de discount-uri şi promoţii la diverse aplicaţii, deci nu-mi lipseşte nimic, am tot ce îmi trebuie în buzunar, de aia revin mereu şi o să o fac pentru mult timp de acum înainte, la HUAWEI.

  1. Obişnuieşti să îţi editezi fotografiile? Care sunt top 3 cei mai importanţi parametri pe care simţi să îi ajustezi atunci când editezi o fotografie şi ce aplicaţii foloseşti?

Da, îmi editez fotografiile. Iniţial le procesam puţin mai mult, dar în ultima vreme nu prea am mai simţit această nevoie. Cred că orice moment imortalizez are o stare de spirit, a lui, a momentului, pe care încerc să o capturez în fotografie. Pe lângă, mai e şi starea mea de spirit, care e personală, se contopeşte cu a momentului şi se exprimă în editare. Poate am un cadru care nu este foarte vesel sau senin, dar eu îl văd aşa, o să încerc să editez puţin în stilul respectiv. Sau poate este mai moody, mai melancolic, similar, mă bazez pe edit să îmi pun my own personal touch. Ca soft folosesc Lightroom pentru că îmi permite să fac selecţii avansate pe culoare şi luminozitate, iar pe telefon fie folosesc aplicaţia standard de editare foto, fie am o selecţie de aplicaţii descărcate din AppGallery, pe care le folosesc în funcţie de ce mă interesează mai mult pe moment şi în acea fotografie.

  1. Care sunt caracteristicile unui fotograf care promite?

O întrebare la care pot să dau un răspuns foarte complicat sau foarte simplu, aşa că am dat cu banul şi a picat cel din urmă: cea mai importantă caracteristică este că  trebuie să îţi placă. Dacă îţi place, tot ce e legat de fotografie vei face cu plăcere. Vei învăţa cu plăcere, vei petrece timpul cu plăcere fotografiind şi implicit vei câştiga experienţă cu plăcere, iar cu experienţa vor veni roadele.

  1. Şi în final, care este partea ta preferată din fotografie?

Cred că am răspuns tangenţial mai devreme, partea preferată este procesul, fotografiatul. L-am încorporat în experienţele mele de viaţă, aproape în rutina zilnică. Avem atâtea momente frumoase, de ce să nu le surprindem? Să nu le imortalizăm? Mai ales că acum e mai uşor ca oricând, nu îţi mai trebuie un DSLR legat de gât şi o geantă greoaie cu 5 obiective. Ai tot ce îţi trebuie într-un buzunar, într-un telefon performant. Ştiu, mulţi o să zică: „nu sunt acolo” sau „eu nu călătoresc prin locurile alea”, dar eu cred că indiferent unde călătorim sau ce facem, toţi avem momente frumoase, trebuie doar să învăţăm să le vedem, iar ăsta este procesul.

Disponibil acum în HUAWEI Store, P60 Pro este cel mai nou telefon HUAWEI, cu o cameră foto performantă, lentile zoom ultraluminoase, un design elegant cu inserţii de praf natural de perle şi rezistenţă la praf şi apă certificată IP68. Precomandă-l acum pentru o şansă de a câştiga un MateBook X Pro, puncte duble HUAWEI şi unul dintre cele 10 tricouri semnate de Irina Rimes!  

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici