Băsescu se face frate cu radicalii maghiari ca să-i îngroape pe moderaţii UDMR

Preşedintele Traian Băsescu le-a promis radicalilor maghiari că instituţiile statului îi vor ajuta să-şi înfiinţeze partid. Vineri seara, şeful statului s-a dus în Harghita, la Odorheiu Secuiesc, pentru a se întâlni cu primarul acestei localităţi, Szasz Jeno, nimeni altul decât liderul Uniunii Civice Maghiare (UCM), formaţiune radicală care doreşte să se transforme în Partidul Civic Maghiar (PCM), dorit a fi o alternativă a UDMR. Szasz Jeno îl aştepta de multă vreme la Odorheiu Secuiesc pe Traian Băsescu, el asigurându-l cu fiecare ocazie pe acesta, prin mesaje, de susţinerea UCM-iştilor, concretizată chiar la momentul referendumului din luna mai.

1 afișare
Imaginea articolului Băsescu se face frate cu radicalii maghiari ca să-i îngroape pe moderaţii UDMR

Băsescu se face frate cu radicalii maghiari ca să-i îngroape pe moderaţii UDMR

La discuţiile de vineri au mai participat şi Szilagyi Zsolt, şeful de campanie al episcopului Laszlo Tokes, şi deputatul UDMR, radicalul Toro T. Tibor, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT). Dezbaterea se pare că a fost una mai amplă, subiectul vizând situaţia politică generală a maghiarimii şi pluralismul în rândul comunităţii maghiare. Totuşi, Szasz Jeno a povestit, a doua zi, că i-a adresat lui Traian Băsescu şi o cerere expresă, dovedind astfel că nu a urmărit altceva decât să se asigure de susţinerea şefului statului în încercarea creării unui nou partid maghiar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici