Tranzacţia Rompetrol - afacerea secolului sau manipulare ordinară a Bursei?

Tranzacţia dintre Rompetrolul lui Dinu Patriciu şi KazMunaiGaz rămâne în continuare învăluită într-un mare mister. KazMunaiGaz şi Rompetrol nu au depus o notificare oficială la Comisia Europeană după efectuarea tranzacţiei prin care Patriciu ar fi cedat 75% din acţiuni statului kazah.

1 afișare
"Această tranzacţie nu a fost notificată oficial la Comisie", ne-a precizat Linda Cain, ofiţer de presă al comisarului pentru Concurenţă Neelie Kroes. Prin urmare, tranzacţia Rompetrol - KazMunaiGaz este nefuncţională, neprimind  acordul european - pe care de altfel nici nu l-a solicitat, în pofida declaraţiilor iniţiale ale lui Dinu Patriciu. De altfel, declaraţiile fără acoperire făcute până acum de Patriciu, care a afirmat, în mai multe rânduri, cu nonşalaţă, că a notificat deja Comisia Europeană în legătură cu această tranzacţie, lasă loc speculaţiilor, potrivit cărora această tranzacţie nu ar fi altceva decât un balon de săpun menit să urce preţul acţiunilor Rompetrol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici