Adevărul gol-goluţ: Niciun tratament pentru COVID-19 nu s-a dovedit prea eficient. Nu există medicamente miraculoase

FDA (Food and Drug Administration), condusă de dr. Anthony Fauci, declară că nu există niciun medicament care să se fi dovedit eficient pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus. Raportul lor dovedeşte încă o dată ceea ce medicii ştiau deja: nu există suficiente informaţii despre virus sau despre cum ar putea fi combătut.

2867 afișări
Imaginea articolului Adevărul gol-goluţ: Niciun tratament pentru COVID-19 nu s-a dovedit prea eficient. Nu există medicamente miraculoase

Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA a ajuns la concluzia că, ori de câte ori este posibil, terapia medicamentoasă trebuie administrată ca parte a unui studiu clinic, astfel încât datele să poată fi centralizate pentru a se putea determina ce medicamente funcţionează.

 

Dr. Fauci a criticat în repetate rânduri entuziasmul preşedintelui Trump faţă de medicamentele pentru malarie, precum hidroxiclorochina. Săptămâni la rând, dr. Fauci a subliniat lipsa de dovezi ştiinţifice pentru a susţine orice potenţial tratament, iar acest nou document, care include expertiza a mai mult de o duzină de agenţii federale şi grupuri profesionale, întăreşte raţionamentul său.

 

Institutele Naţionale de Sănătate nu s-au arătat nici pro, nici contra medicamentului antiviral Remdesivir, care este studiat în mai multe spitale şi laboratoare din Statele Unite şi din întreaga lume. Ele atrag atenţia şi asupra Interferonului, medicament recomendat mai ales pentru afecţiunile grave ale ficatului, care nu ar trebui administrat  în afara studiilor clinice, deoarece nu au ajutat nici pacienţii cu celelalte coronavirusuri, precum SARS şi MERS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici