Cum ajută Echipa inimii la stabilirea tratamentului pentru bolile cardiovasculare complexe (P)

Publicat: 29 09. 2026, 08:30

O afecțiune a inimii frecvent întâlnită este boala coronariană ischemică, cunoscută și sub denumirea de cardiopatie ischemică sau ischemie coronariană. Aceasta apare cel mai frecvent pe fondul aterosclerozei, care determină îngustarea arterelor coronare și, implicit, reducerea fluxului de sânge oxigenat către mușchiul inimii. În astfel de situații, pacienții se pot confrunta cu durere sau presiune toracică la efort, lipsă de aer sau scăderea toleranței la efort.

În lipsa diagnosticului și a tratamentului, cardiopatia ischemică poate duce la apariția unor complicații severe, printre care infarctul miocardic acut, motiv pentru care diagnosticul și tratamentul adecvat sunt importante. De aceea, manifestările clinice nu trebuie ignorate, iar consultația la medicul cardiolog nu trebuie întârziată. În funcție de caz, medicul poate recomanda investigații suplimentare, precum electrocardiogramă, ecocardiografie, teste de efort, CT cardiac, RMN cardiac sau alte investigații. Atunci când este necesară evaluarea directă a arterelor coronare, medicul poate recomanda inclusiv o coronarografie, investigație care permite depistarea bolii coronariene și identificarea eventualelor stenoze.

Odată diagnosticul stabilit, următorul pas este alegerea tratamentului. În funcție de localizarea și complexitatea leziunilor, de simptome, funcția inimii și bolile asociate, tratamentul poate include medicație, angioplastie coronariană cu stent sau chirurgie de revascularizare prin bypass aortocoronarian. În cazurile complexe, evaluarea multidisciplinară, asigurată de o echipă medicală completă, cum este Echipa inimii, permite analizarea diferitelor opțiuni terapeutice și alegerea strategiei potrivite pentru fiecare pacient în parte, în funcție de particularitățile acestuia.

Echipa inimii reunește medici din toate specialitățile implicate în diagnosticul și tratamentul bolilor cardiovasculare, iar rolul acesteia este esențial mai ales atunci când pentru aceeași afecțiune există mai multe opțiuni terapeutice, iar alegerea trebuie făcută după evaluarea beneficiilor și riscurilor fiecăreia.

Evaluarea în echipă multidisciplinară are un rol important și în cazul pacienților cu boli valvulare. De exemplu, în stenoză aortică severă, tratamentul poate include înlocuirea chirurgicală a valvei sau implantarea transcateter a valvei aortice prin procedura TAVI. De asemenea, pentru afecțiunile valvei mitrale există opțiuni chirurgicale și, în cazuri selectate, proceduri transcateter. De aceea, tratamentul potrivit pentru fiecare caz în parte trebuie realizat în echipă și trebuie să țină cont atât de severitatea bolii, cât și de vârsta pacientului, anatomia valvei, riscurile operatorii și de bolile asociate.

Abordarea multidisciplinară este importantă și pentru unele malformații cardiace congenitale diagnosticate sau tratate la vârsta adultă. Conduita terapeutică poate varia de la monitorizare la tratament prin cateter sau intervenție chirurgicală, în funcție de tipul defectului și de efectele sale asupra pacientului. De aceea, stabilirea momentului potrivit pentru intervenție și alegerea celei mai potrivite metode de tratament necesită o evaluare cardiologică atentă și completă.

Și în cazul anevrismelor aortice, strategia terapeutică este individualizată. Tratamentul depinde de localizare, dimensiune, ritm de creștere, simptome și riscul individual. Unele cazuri necesită doar monitorizare atentă și controlul factorilor de risc, în timp ce altele au indicație pentru chirurgie deschisă sau tratament endovascular, prin proceduri precum EVAR ori TEVAR.

Astfel, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului potrivit pentru fiecare caz în parte, este foarte important ca pacienții să se adreseze unor centre specializate, în care să aibă acces la o echipă medicală experimentată, care poate analiza cazul în complexitatea lui, dar și la toate opțiunile de tratament relevante pentru cazul respectiv.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare beneficiază de o abordare multidisciplinară integrată asigurată prin Echipa Inimii, care reunește medici cu experiență din cardiologie, cardiologie intervențională, chirurgie cardiovasculară, chirurgie vasculară, anestezie și terapie intensivă cardiovasculară, radiologie și imagistică medicală, dar și din alte specialități implicate în managementul bolilor cardiovasculare.

În funcție de indicație, pacienții au acces la investigații avansate, precum RMN cardiac și coronarografie, dar și la tratament medicamentos, proceduri de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară. Atunci când este necesar, sunt realizate și proceduri hibride, care combină tehnicile chirurgicale cu cele de cardiologie intervențională, în cadrul aceleiași strategii terapeutice.

Intervențiile de chirurgie cardiovasculară sunt realizate într-un bloc operator foarte bine dotat, iar cele de cardiologie intervențională în Laboratorul de Cateterism, dotat cu echipamente performante. Abordarea în echipă a pacienților cu boli cardiovasculare permite stabilirea unor strategii diagnostice și terapeutice integrate, adaptate fiecărui caz în parte.