Ministerul Sănătăţii a achiziţionat vaccinuri anti-tuberculoză şi împotriva hepatitei B. Când vor fi distribuite

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că a încheiat procedurile pentru achiziţia a 406.000 de doze de vaccin BCG, care vor fi livrate joi către Unifarm, şi ulterior către direcţiile de sănătate publică, precum şi pentru 160.000 de doze de vaccin hepatitic B.

209 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii a achiziţionat vaccinuri anti-tuberculoză şi împotriva hepatitei B. Când vor fi distribuite

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat vaccinuri anti-tuberculoză şi împotriva hepatitei B. Când vor fi distribuite

Cele 406.000 de doze de vaccin BCG vor fi livrate joi către Unifarm, şi ulterior către direcţiile de sănătate publică, iar cele 160.000 de doze de vaccin hepatitic B urmează să fie livrate în perioada următoare, informează Ministerul Sănătăţii.

La nivel naţional, la începutul lunii iunie existau stocuri de 48.781 de doze vaccin hepatitic B şi 65.900 de doze de vaccin BCG.

„Consumul lunar de vaccin este, în medie, de 12.500 de doze/lună pentru vaccinul hepatitic B şi 27.000 de doze/lună pentru vaccinul BCG”, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a efectuat mai multe redistribuiri de vaccin între judeţe, în funcţie de necesităţile locale, în vederea asigurării continuităţii în derularea Programului naţional de vaccinare.

Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate publică teritoriale să identifice dacă există copii născuţi în această perioadă şi care nu au fost imunizaţi în vederea gestionării corecte pentru recuperare la vaccinare.

MS menţionează că toţi copiii nevaccinaţi vor fi recuperaţi la vaccinare prin maternităţi şi cabinetele medicilor de familie, fără afectarea schemei de vaccinare obligatorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici