Ministrul Sănătății contrazice afirmațiile lui Trump: Nu există studii clinice care să identifice legătura directă dintre paracetamol și autism
Rogobete face apel la populație să creadă cadrele medicale, care folosesc studii clinice și date medicale exacte.
Ministrul afirmă că a solicitat un punct de vedere, marți, la Agenția Națională a Medicamentului, dar și Agenția Europeană a Medicamentului a transmis comunicat oficial, prin care au spus faptul că nu există studii clinice care să identifice o legătură directă între consumul de paracetamol și autism.
„Pe de altă parte, sigur că orice medicament utilizat în concentrații sau în doze foarte mari, sau chiar și în dozele recomandate, poate avea și reacții adverse atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Însă, astăzi, când vorbim, nu există un studiu, chiar conform celor spune de Agenția Europeană a Medicamentului, nu există o legătură între consumul de paracetamol și autism. Recomandarea mea ar fi ca oamenii să se informeze din surse medicale verificate și trebuie să urmeze recomandarea medicilor, care, la rândul lor, fac recomandări de tratamente pe baza unor proiecte științifice”, a mai spus Rogobete, al Antena 3 CNN.
În ciuda celor afirmate de președintele SUA, Donald Trump, care face o legătură între paracetamol și autism, Omenirea folosește paracetamolul de mai bine de un secol.
„Există multe studii pentru orice moleculă, pentru orice medicament, se fac o serie de studii privind interacțiunile cu alte medicamente sau efectele adverse care pot să apară pe termen scurt, dar și pe termen mediu sau lung, pentru că s-au descoperit o serie de molecule care au și fost scoase de pe piață, pentru că pe termen mediu, lung, 10 ani, 15 ani de utilizare pot da anumite efecte adverse sau anumite patologii asociate. În mod constant, în mod continuu, pentru toate moleculele de pe piață se fac astfel de studii și, sigur, că și pentru paracetamol au fost identificate o serie de studii și se știe că paracetamolul, de exemplu, în concentrații sau în doze crescute peste recomandarea medicului poate da afecțiuni hepatice, de exemplu. Din acest motiv, are o doză maximă pe zi pentru care se poate administra”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA va notifica medicii că utilizarea acetaminofenului în timpul sarcinii „poate fi asociată cu un risc foarte crescut de autism”, în ciuda deceniilor de dovezi care arată că este sigur, potrivit CNN.