Rogobete spune că a văzut, la spitalele din județul Vâlcea, „că sănătatea se schimbă cu fapte și bani europeni, nu cu promisiuni”.
„Investițiile depășesc 150 de milioane de euro – bani transformați în realitate pentru pacienți. La Vâlcea nu se ridică doar ziduri, ci se schimbă spitalele și se ridică standardul serviciilor medicale: ambulatoriu extins, reabilitat și dotat cu echipamente moderne, un bloc operator nou, cu 9 săli de operație ultramoderne, modernizarea secției ATI și echipamente de top pentru pacienții critici, aparatură de imagistică performantă pentru diagnostic rapid, aproape de casă, construirea unui centru de sănătate mintală pentru tratarea pacienților cu adicții”, spune Rogobete.
Întâlnirea cu colegii săi, de la Timișoara, care acum lucrează la Vâlcea, i-a reamintit ministrului că viitorul sănătății se construiește „prin oameni și pentru oameni”.
Potrivit lui Rogobete, urmează pași și mai importanți: achiziția unui angiograf, astfel încât pacienții cu AVC să fie tratați aici, în județ, înființarea primului consorțiu administrativ județean din România – toate spitalele din Vâlcea vor funcționa într-o singură rețea medicală, pentru servicii unitare și performante, transformarea SJU Vâlcea în spital clinic, pentru atragerea specialiștilor și recunoașterea performanței medicale.
„Nu suntem perfecți. Există și scăpări – pentru că suntem oameni. Dar cu seriozitate și atitudine proactivă, reașezăm sănătatea pe baze solide și demne. Mulțumesc colegului și prietenului meu, domnul Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, pentru implicarea constantă și pentru viziunea clară asupra dezvoltării sănătății în județ. Alături de echipa de management a Spitalului Județean, am încredere că sănătatea din Vâlcea se transformă în bine”, mai spune Alexandru Rogobete.