Premieră la Spitalul Universitar Bucureşti: Pacienţii au fost transportaţi pe timp de noapte pe heliport

Primele transferuri pe timp de noapte pe heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au avut loc luni noapte, doi pacienţi cu infarct miocardic acut fiind aduşi la această unitate medicală, informează un comunicat al SUUB.

1624 afișări
Imaginea articolului Premieră la Spitalul Universitar Bucureşti: Pacienţii au fost transportaţi pe timp de noapte pe heliport

Premieră la Spitalul Universitar Bucureşti: pacienţi au fost transportaţi pe timp de noapte pe heliport

„Luni, 30 decembrie, au fost transferaţi cinci pacienţi cu infarct şi o pacientă cu pericardită hemoragică. Datorită heliportului, pacienţii au ajuns mult mai repede la spital şi este foarte important că timpul de transport a fost scurtat, fiindcă noi, personalul medical specializat, putem interveni mai repede pentru salvarea vieţii dumnealor. Spre exemplu, în cazul pacientei din Tulcea, transferul cu elicopterul a reprezentat un mare avantaj. Pacienta a ajuns noaptea la noi, adusă cu elicopterul şi imediat după ce am preluat-o i-am făcut coronarografie şi angioplastie, iar acum evoluţia este favorabilă. De altfel toţi pacienţii aduşi ieri cu infarct la spital au beneficiat de coronarografie cu angioplastie”, declară medicul primar cardiolog Vlad Vintilă, din cadrul SUUB.

Starea pacienţilor transferaţi, luni, cu elicopterul la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este stabilă, iar evoluţia este favorabilă.

De pe data 3 decembrie, de când heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a devenit operaţional, şi până luni, 13 pacienţi au fost transferaţi cu elicopterul, potrivit reprezentanţilor SUUB.

„Heliportul de la Spitalul Universitar de Urgenţă reprezintă un mare avantaj pentru bolnavi, deoarece ambulanţele nu mai pierd timp în trafic. Normalitatea este ca elicopterul să aducă bolnavul direct la unitatea medicală, unde, în cel mai scurt timp cu putinţă primeşte ajutorul de care are nevoie. Durează doar câteva minute de la preluarea pacientului de la elicopter până este adus la camera de gardă unde i se fac toate investigaţiile necesare, adică un timp scurt, pentru că salvarea vieţii pacientului este prioritară pentru noi”, spune managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Adriana Nica.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici