Prima pagină » Sănătate » Proiectul FIV3: Sprijin financiar de până la 15.000 lei pentru cuplurile infertile din București

Proiectul FIV3: Sprijin financiar de până la 15.000 lei pentru cuplurile infertile din București

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a relansat proiectul „FIV3 - O șansă pentru cuplurile infertile”, care oferă ajutor financiar de până la 15.000 de lei pentru tratamente de fertilizare in vitro.
Proiectul FIV3: Sprijin financiar de până la 15.000 lei pentru cuplurile infertile din București

Înscrierile au început miercuri, 30 iulie 2025, de la ora 16:00, iar dosarele vor fi analizate în ordinea primirii, în limita a 2.000 de beneficiari eligibili.

„Proiectul, derulat de Municipiul București prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), sprijină cuplurile și femeile singure din București în lupta cu infertilitatea, prin acordarea unui ajutor financiar de până la 15.000 lei/beneficiar pentru tratamente și proceduri de fertilizare in vitro (FIV). Sprijinul financiar este acordat pentru maximum 2.000 de beneficiari. ”, au anunțat reprezentanții ASSMB.

Proiectul se adresează cuplurilor căsătorite sau necăsătorite, femeilor singure și celor care au indicație medicală pentru FIV și domiciliu în București.

Perioada de desfășurare a programului este iulie 2025 – decembrie 2026.

Formularul de înscriere, regulamentul complet și criteriile de eligibilitate pot fi consultate pe site-ul dedicat: https://fiv.assmb.ro. Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail: [email protected].