S-ar salva mii de vieţi, anual, cu testul PSA la bărbaţi (de prostată), singurul marker folosit în diagnostic

  • Testul PSA făcut o dată pe an ajută bărbaţii să detecteze cancerul la prostată în fază incipientă
  • Dacă este descoperită în prima fază, şansele ca boala să fie vindecată cresc cu 70%
  • Peste 2.300 de bărbaţi români mor anual de cancer la prostată
5252 afişări

Testul PSA - prescurtare de la Antigen specific prostatic -  făcut o dată pe an ar ajuta bărbaţii să afle dacă au cancer la prostată încă din stadiul incipient. Peste 2.300 de bărbaţi mor anual în România din cauza cancerului la prostată, conform unui studiu Eurostat. La nivelul tuturor statelor UE, aproape 77 de mii de bărbaţi mor din această cauză, arată acelaşi studiu, datat în 2016.

Specialiştii spun că ar trebui făcută mai multă promovare metodelor de prevenire a cancerului la prostată. Medicul de familie ar trebui să fie primul care să le spună bărbaţilor când este timpul să facă un astfel de test preventiv.

 „Nu, n-am făcut, eu sunt un om sănătos!”, ne-a răspuns Ilie la întrebarea dacă a făcut un astfel de test. În schimb, un alt pacient ne-a comunicat că el l-a făcut de mai multe ori, o dată pe an. 

„Nu trebuie să avem o simptomatologie. Este o boală parşivă! Într-un stadiu incipient poţi practica chirurgia, care în stadiul localizat poate avea şanse de vindecare şi de peste 70%.”, ne-a declarat Bogdan Geavlete, medic urolog la Spitalul de urgenţă Sf. Ioan, care a adăugat că pacienţii români au tendinţa de a se prezenta la medic în ultimul stadiu

Bărbaţii cu vârsta peste 45 de ani ar trebui să îşi facă testul PSA cel puţin o dată pe an. Testul presupune o simplă recoltare de sânge şi este gratuit pentru cei ce au asigurare de sănătate. La o clinică privată testul costă între 50 şi 60 de lei.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici