În cadrul acțiunii derulate de polițiști ai Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu poliţişti ai Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac, au fost oprite pentru verificări două autoturisme și un ansamblu rutier, toate înmatriculate în România și conduse de cetățeni români. În urma controlului efectuat asupra vehiculelor, autoritățile au identificat 21 de persoane ascunse în interiorul acestora.
Verificările ulterioare au stabilit că persoanele în cauză provin din Iran, Bangladesh, Siria, Etiopia, Turcia și Irak. Cetățenii străini au fost preluați și duși la sediul sectorului de frontieră pentru cercetări.
Poliţiştii de frontieră au deschis dosare penale pentru trafic de migranți pe numele celor trei cetățeni români, iar pentru persoanele străine cercetările vizează tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat.