81 de morţi în 183 de accidente rutiere grave în România, de la începutul anului

  • 81 de persoane au murit în 183 de accidente rutiere grave în România, de la începutul anului.
  • Unul din 5 accidente a fost provocat de viteză.
140 afișări
Imaginea articolului 81 de morţi în 183 de accidente rutiere grave în România, de la începutul anului

În perioada 17–23 aprilie 2023, conform Programului Operaţiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfăşurată acţiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză şi prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă, informează IGPR. Pe 21 aprilie, în cadrul aceluiaşi program, va avea loc operaţiunea Speed Marathon, în cadrul căreia toţi poliţiştii rutieri vor acţiona cu prioritate pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliţiei Române.

În perioada 1 ianuarie – 9 aprilie 2023, în România, din cauza vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum, au avut loc 183 de accidente rutiere grave, în urma cărora 81 de persoane au decedat şi 145 au fost rănite grav.

Astfel, 19,2% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.

În România, viteza maximă admisă în localităţi este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităţilor, 120 km/h pe drumurile expres şi 130 km/h pe autostrăzi.

„Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo-rutiere, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulaţie aplicabile lor: aceştia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor <Trecere pentru pietoni>, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situaţia de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate şi să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici”, adaugă sursa citată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici