A doua misiune de evacuare a cetăţenilor ucraineni din Israel. 155 de persoane au aterizat la Cluj

  • A doua misiune de evacuare a cetăţenilor ucraineni din Israel a avut loc luni dimineaţă, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
  • Aeronava care a evacuat 155 de ucraineni a ajuns la Cluj.
242 afișări
Imaginea articolului A doua misiune de evacuare a cetăţenilor ucraineni din Israel. 155 de persoane au aterizat la Cluj

Sursa foto: Facebook / Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Aeronava care a transportat 155 de cetăţeni ucraineni a aterizat luni pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca.

DSU anunţă că echipele medicale SMURD vor asigura asistenţa medicala de specialitate, iar ISU Cluj va asigura şi transferul de la aeroport spre oraş (gară, autogară etc.).

La sosirea în ţară, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Imigrări vor asigura în regim de urgenţă permisul de intrare pe teritoriul României a cetăţenilor evacuaţi, precum şi asigurarea unui regim prioritar la efectuarea procedurilor de trecere a frontierei.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) va asigura cazarea temporară şi hrană pe perioada cazării şi va sprijini cetăţenii ucraineni care doresc ulterior să părăsească România şi nu au posibilităţi financiare.

Misiunea umanitară s-a desfăşurat sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici