Accident cumplit: Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă

Un biciclist în vârstă de 30 de ani a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă, în comuna Scoarţa, judeţul Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

826 afișări
Imaginea articolului Accident cumplit: Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă

Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă, în Gorj

Potrivit IPJ Gorj, bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost lovit de o ambulanţă, marţi seara, în timp ce se plimba pe bicicletă, în comuna Scoarţa, pe DN 67, fără să poarte vestă reflectorizantă.

Victima a murit la scurt timp de la producerea accidentului, din cauza rănilor grave.

Din cercetările făcute de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 56 de ani, din oraşul Novaci, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 67 Scoarţa din direcţia judeţului Vâlcea către municipiul Târgu -Jiu, a observat în scurt un biciclist, de 30 de ani, din oraşul Novaci, ce era nesemnalizat, acroşându-l cu partea dreaptă faţă a autospecialei.

S-a acordat primul ajutor biciclistului şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind constatat decesul acestuia.

Potrivit IPJ Gorj, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând ca ulterior să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit reprezentantului SAJ Gorj, ambulanţa a făcut transferul unei paciente către un spital din judeţul Vâlcea şi se întorcea la Târgu-Jiu.

„Era o ambulanţă care se întorcea de la Vâlcea, făcuse un transfer cu o pacientă de 47 de ani, cu hernie de disc, a fost dusă la spital la Vâlcea şi se întorcea de la Vâlcea, la 23.45 s-a întâmplat accidentul, la Copăcioasa. Biciclistul nu a avut nici stop, lumini pe bicicletă, nici vestă reflectorizantă, s-a trezit pur şi simplu cu el în faţă, nu-şi explică cum, a încercat să-l evite, a ajuns pe partea opusă, dar l-a lovit. E deschis un dosar şi se fac cercetări în cauză. Probabil astăzi o să efectuăm şi o expertiză pe maşină”. a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Constantin Mitroi, directorul SAJ Gorj.

Acesta a mai declarat că ambulanţa nu era în misiune şi avea în funcţiune doar semnalele luminoase.

„Aveau doar semnalele luminoase, nu era în misiune ambulanţa. Şoferul are aproximativ 56 de ani. Biciclistul a fost preluat, s-a dus şi echipaj cu medic la faţa locului, au avut resuscitare şi l-au transportat în UPU şi nu a răspuns la manevre. Echipajul care era acolo a acordat imediat ajutor la faţa locului, a fost primul lucru pe care l-au făcut, au dat prin staţie şi am trimis o ambulanţă de tip C la faţa locului",

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici