ACCIDENT grav în Vaslui: Patru persoane au decedat după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

Patru persoane au decedat, duminică seară, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren InterRegio, la ieşirea din municipiul Vaslui, traficul feroviar în zonă fiind întrerupt în condiţiile în care locomotiva garniturii a fost avariată.

621 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT grav în Vaslui: Patru persoane au decedat după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

ACCIDENT grav în Vaslui: Patru persoane au decedat după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren (Imagine: Shutterstock)

Potrivit primelor informaţii, cele patru victime sunt două femei şi doi bărbaţi, iar maşina în care se aflau era înmatriculată în judeţul Galaţi.

Poliţiştii au spus că şoferul maşinii nu a respectat semnalele acustice şi luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată din zona depozitelor de la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bacău, autoturismul fiind lovit de tren.

Circulaţia feroviară în zonă a fost întreruptă, întrucât locomotiva trenului a fost avariată în urma impactului cu autoturismul.

"În urma impactului, maşina a fost târâtă circa 300 de metri, iar locomotiva trenului a fost avariată. În aceste condiţii, reprezentanţii CFR Călători au trimis în zonă altă locomotivă care a tractat trenul până în gara Vaslui, pentru a debloca traficul feroviar", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni fac în continuare cercetări pentru a stabili identitatea celor patru persoane decedate.

CFR Călători a informat, într-un comunicat de presă, că accidentul, în care a fost implicat trenul InterRegio 1666 Iasi - Bucureşti Nord, a avut loc în jurul orei 17.50, la aproximativ 200 de metri de intrarea în staţia Vaslui.

Conform sursei citate, în tren se aflau aproximativ 60 de pasageri.

"Personalul feroviar a avizat Serviciul SMURD care a intervenit de urgenţă", se mai arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici