Accident în mijlocul viscolului. Un microbuz a lovit un tren în județul Galați
Accidentul s-a produs miercuri în jurul prânzului în localitatea Chiraftei din județul Galați. Accidentul a fost anunțat prin serviciul unic de urgență 112.
Potrivit ISU Galați, un microbuz a lovit trenul R 10385. În microbuz nu era decât șoferul, în timp ce în tren se aflau 14 călători. Nicio persoană nu a fost rănită în urma impactului.
Circulația trenurilor prin zonă este blocată și călătorii au fost nevoiți să coboare din garnitură pentru a căuta alte mijloace de transport.
Județul Galați este afectat de ninsori și viscol.