Accidentul s-a produs duminică pe Drumul Poienii, în judeţul Braşov, când unul dintre piloţi a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un autoturism oprit pe marginea drumului.
„Pe DN1 E, zona Warthe, a avut loc un eveniment rutier. Un concurent a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturim care se afla parcat pe marginea carosabilului. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a concurentului şi a doi spectatori care se aflau în interiorul autoturismului acroşat. Victimele au fost preluate de către ambulanţă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ionuţ Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Ambulanţa a preluat atât pilotul, cât şi două femei aflate în maşina lovită.
Foto: Ioan Neamti (Facebook)
Pilotul care a provocat accidentul participa la cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2018, care s-a desfăşurat la Braşov.
Sâmbătă, un alt pilot din Timişoara a fost rănit la gleznă, după ce, la antrenamente, s-a oprit cu maşina într-un stâp de iluminat de pe marginea traseului.
Potrivit Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, 89 de piloţi s-au înscris la cea de-a treia etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, Trofeul Total, care se desfăşoară în acest weekend la Braşov.
Foto: Ioan Neamti (Facebook)
Citeşte şi: Tinerii din Bucureşti diagnosticaţi cu cancer ar putea primi ajutor pentru prezervarea fertilităţii
Citeşte şi: Primăria Capitalei vrea să stabilească noi tarife pentru parcare. În centru va fi 10 lei pe oră
Citeşte şi: Bani de la Primăria Capitalei pentru cuplurile care aniversează 25, 50 şi 75 de ani de căsătorie