Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei SRI, despre postarea fiicei sale, în care scria că îi este "scârbă" de protestatari: Neinspirată, dar cred că şi copiii mei au dreptul să spună ceva

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, a declarat, luni, că postarea fiice sale, care spune despre protestatari că ies “ca oile în Piaţa Victoriei” şi îi provoacă “scârbă”, este “neinspirată”, dar şi copii săi “au dreptul să spună ceva”.

19958 afișări
Imaginea articolului Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei SRI, despre postarea fiicei sale, în care scria că îi este "scârbă" de protestatari: Neinspirată, dar cred că şi copiii mei au dreptul să spună ceva

Seful comisiei SRI, dupa ce fiica sa a spus ca ii este "scarba" de protestatari: "Fiica mea are dreptul sa spuna ce vrea"

”Am vorbit. Postarea a fost una neinspirată, dar pe fond, dacă tot susţinem că toată lumea are dreptul să spună ceva, cred că şi copiii mei au dreptul să spună ce îşi doresc. Dacă trăim într-o ţară liberă, orice om are dreptul să spună ce crede el. Fiica mea e majoră şi spune ce crede ea. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, aş fi sfătuit-o să se abţină, deoarece contextul o obligă la asta”, a ţinut să precizeze Adrian Ţuţuianu, după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă este de acord cu opinia fiicei sale cu privire la protestatari.

Ruxandra Ţuţuianu a scris pe Facebook zilele trecute că protestatarii ies în Piaţa Victoriei ”ca oile” şi ca nu ii pasă de urletele lor ”prost informate”.  La puţin timp, postarea a fost ştearsă de pe contul tinerei.

 „Dacă tot ieşiţi ca oile în Piaţa Victoriei, cu toate că nu-mi pasă câtuşi de puţin de urletele voastre prost informate, îmi pasă de ce văd că lăsaţi în urmă! Nu e de mirare că ieşiţi ca în junglă, sunteţi un haos desăvârşit! ADUNAŢI-VĂ MIZERIILE, STICLELE, HÂRTIILE, MÂNCAREA DE PE JOS! Ajung bătrânii să strângă după voi! Mi-e scârbă!”, a scris aceasta pe contul său de Facebook.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici