Aeronavă pe ruta Dublin-Bacău, redirecţionată pe Aeroportul Băneasa din cauza ceţii. Avionul a plecat spre Bacău după 6 ore

O aeronavă care urma să aterizeze, joi dimineaţă, pe aeroportul din Bacău a fost redirecţionată pe Aeroportul Băneasa din Capitală, din cauza ceţii. Avionul a plecat spre Bacău după 6 ore de staţionare în Băneasa.

273 afișări
Imaginea articolului Aeronavă pe ruta Dublin-Bacău, redirecţionată pe Aeroportul Băneasa din cauza ceţii. Avionul a plecat spre Bacău după 6 ore

Aeronavă pe ruta Dublin-Bacău, redirecţionată pe Aeroportul Băneasa din cauza ceţii (Imagine: Catalina Filip/Mediafax foto)

Aeronava a decolat spre Bacău în jurul orei 12.20, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul aeroportului din Capitală, Teo Postelnicu.

Cursa Blue Air a aterizat pe Aeroportul Băneasa la 6.18 şi a plecat spre Bacău la 12.19, a precizat Postelnicu.

Aeronava de la Dublin, care avea 151 de pasageri la bord, trebuia să aterizeze joi dimineaţă pe aeroportul din Bacău, însă din cauza ceţii a fost redirecţionată pe Aeroportul Băneasa.

Reprezentanţii companiei aeriene care operează zborul precizau că pasagerii vor rămâne în aerogara Băneasa până când ceaţa de pe aeroportul bacăuan se va ridica, după care vor pleca spre destinaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici