ALERTĂ la Satu Mare: Aproape 200 de pasageri dintr-un tren, evacuaţi în urma unui incendiu la locomotivă

Aproape 200 de pasageri ai trenului Regio Satu Mare – Halmeu au fost evacuaţi, vineri, în urma unui incendiu care a izbucnit la locomotivă în apropierea Haltei Micula, cel mai probabil din cauza procesului de frecare la sistemul de rulare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

392 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ la Satu Mare: Aproape 200 de pasageri dintr-un tren, evacuaţi în urma unui incendiu la locomotivă

ALERTĂ la Satu Mare: Aproape 200 de pasageri dintr-un tren, evacuaţi în urma unui incendiu la locomotivă

Potrivit unui comunicat al ISU Satu Mare transmis, vineri, după încheierea intervenţiei pasagerii au fost preluaţi şi transportaţi tot pe calea ferată la destinaţie.

„Pompierii sătmăreni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la locomotiva trenului Regio Satu Mare - Halmeu care a luat foc în apropierea Haltei Micula. La observarea incendiului, şeful trenului a procedat rapid la desprinderea locomotivei de vagoane, la evacuarea celor 195 de pasageri, a anunţat incidentul la numărul 112 şi a intervenit împreună cu mecanicul şi alţi angajaţi CFR pentru stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie din dotare. Toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, iar după încheierea intervenţiei aceştia au fost preluaţi şi transportaţi tot pe calea ferată la destinaţie. Cauza probabilă a producerii acestui incendiu a fost frecarea la sistemul de rulare. La sosirea pompierilor ardeau depunerile de ulei de pe sistemul de rulare”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii ISU Satu Mare au subliniat că pompierii au răcit de urgenţă zona pentru a preîntîmpina reaprinderea focului şi asigurându-se că nu mai există nici un pericol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici