„Vremea va fi călduroasă, caniculară sâmbătă (19 august) în cea mai mare parte a zonelor de câmpie şi de podiş, iar duminică (20 august) pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi local în Moldova şi Transilvania. Se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35…36 de grade, iar în extremitatea de sud a ţării, cu totul izolat, 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă şi să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi, local, în special în regiunile sud-vestice şi sudice”, transmite ANM.
În noaptea de duminică spre luni (20/21 august) în regiunile vestice şi nord-vestice, iar luni (21 august) şi în restul teritoriului vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.
Citeşte şi: Două persoane au fost lovite de tren în judeţul Timiş. Traficul feroviar, întrerupt între Lugoj şi Caransebeş
Citeşte şi: Unul din bărbaţii care au vrut să vândă droguri în zona cluburilor din Mamaia, arestat preventiv
Citeşte şi: Ministerul Apărării: Achiziţia sistemului de rachete HIMARS pentru dotarea Armatei este în procedură de aprobare la Congresul SUA. Valoarea contractului: 1,25 miliarde de dolari
Citeşte şi: MAE: România acordă 5,3 milioane euro asistenţă umanitară refugiaţilor din Siria, în 2017
Citeşte şi: Noul sediu al Direcţiei Paşapoarte, care se deschide luni în Plaza Mall din Capitală, va avea program prelungit/ Punctele de lucru situate pe străzile Ion Ţuculescu, Străduinţei şi Virtuţii se închid
Citeşte şi: FOTO | Tânăr de etnie romă, admis la Academia de Poliţie: „O să muncesc mult. Este visul meu împlinit”
Citeşte şi: Ziua Porţilor Deschise în toate unităţile operative ale pompierilor din Bucureşti şi Ilfov
Citeşte şi: Direcţiile Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, deschise sâmbătă în 12 judeţe. Programul unităţilor
Citeşte şi: Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza. PROGNOZA METEO pentru weekend
Citeşte şi: O tânără a căzut cu tiroliana în Parcul Lumea Copiilor din Capitală şi a fost transportată la spital/ Poliţia face cercetări. Primarul Daniel Băluţă: Tiroliana va fi închisă