Analiza unui fost ministru de Externe: suntem la un pas de războiul mondial

Joschka Fischer, fost ministru de Externe al Germaniei, pune un verdict dur despre starea actuală existentă în lume, pe care o compară cu cea din 1914, înainte de Primul Război Mondial.

2013 afișări
Imaginea articolului Analiza unui fost ministru de Externe: suntem la un pas de războiul mondial

Analiza unui fost ministru de Externe: Este ca în 1914: suntem la un pas de războiul mondial

„Este greu să nu ne gândim la 1914, când evenimentele au luat o dinamică incontrolabilă şi au precipitat Primul Război Mondial”, spune Joschka Fischer, fost ministru german de Externe şi un observator atent al Orientului Mijlociu. Ex-oficialul arată pesimism în faţa crizei din Gaza, care „împinge întreaga regiune în pragul unui conflict general”.

Războiul declanşat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei a fost doar primul domino, care „pune definitiv în criză pacea americană de după 1945” şi declanşează o „nouă polarizare geopolitică în care nimeni nu va câştiga avantaje”.

Potrivit lui Fischer, există „o paralelă impresionantă” între războiul din Ucraina şi cel care se desfăşoară în Fâşie: „Amândouă au în miez o luptă existenţială pentru supravieţuirea unui stat naţional”.

Noua ordine mondială

Fostul vicecancelar este convins că Iranul a jucat un rol decisiv de regizor şi de susţinere în atacul brutal al Hamas şi apreciază că Israelul „nu are de ales decât să reacţioneze militar, să-şi restabilească capacitatea de descurajare”, în ciuda faptului că acest lucru o costă un număr mare de vieţi omeneşti.

Potrivit lui Fischer, războaiele din Ucraina şi Gaza confirmă că asistăm la apariţia unei noi ordini mondiale, unde Occidentul este aliniat alături de Kiev şi Tel Aviv, în timp ce puteri precum China şi Rusia, precum şi aproape întreg aşa-numitul Sud Global, se aliniază frontului opus.

„Este o dinamică pe care Occidentul pur şi simplu nu îşi poate permite să o accepte”, avertizează Fischer, potrivit căruia „va fi necesar să se desfăşoare eforturi diplomatice uriaşe pentru a o opri”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici