Anchetă în Botoşani după ce un copil de 3 ani a căzut în toaleta grădiniţei. Mama micuţului l-a găsit învelit într-un prosop, iar angajaţii unităţii i-au spus să îi dea "o pastilă"

Poliţia şi IPJ Botoşani au început anchete după ce un copil de trei ani a mers neînsoţit la toaleta grădiniţei pe care o frecventează şi a căzut în fosa septică, mama micuţului găsindu-l învelit într-un prosop, iar angajaţii unităţii i-au spus să îi dea "o pastilă".

3806 afișări
Imaginea articolului Anchetă în Botoşani după ce un copil de 3 ani a căzut în toaleta grădiniţei. Mama micuţului l-a găsit învelit într-un prosop, iar angajaţii unităţii i-au spus să îi dea "o pastilă"

Anchetă a Poliţiei din Botoşani după ce un copil de 3 ani a căzut în toaleta grădiniţei, la o adâncime de doi metri. Mama micuţului l-a găsit învelit într-un prosop (Imagine: Sorin Florea/ Arhiva Mediafax Foto)

Poliţiştii din Botoşani au început cercetări pentru vătămare corporală din culpă după ce copilul de trei ani a căzut, luni, într-o fosă septică, la Grădiniţa cu Program Normal Todireni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din primele verificări a reieşit că, deşi ar fi trebuit să fie însoţit de către personalul de serviciu, băiatul de trei ani, înscris la Grădiniţa cu Program Normal Todireni din localitatea Sat Nou, judeţul Botoşani, a fost condus la toaletă de sora sa în vârstă de cinci ani, iar la un moment dat acesta a căzut în fosa septică, la o adâncime de doi metri.

Fetiţa a cerut ajutor, însă educatoarea ar fi chemat un vecin să scoată copilul din bazinul care nu era plin cu apă.

Simona Vezeteu, mama băiatului, a declarat că a fost chemată la grădiniţă şi şi-a găsit fiul învelit într-un prosop, după care i s-a spus doar că a căzut în fosă.

Angajaţii grădiniţei i-au recomandat femeii să-l ia acasă şi să-i dea o pastilă.

Femeia a mers, însă, la Spitalul de Pediatrie din Botoşani, fiind sesizată şi Poliţia.

”Se face o anchetă în paralel cu cea de la Inspectoratul Şcolar. Se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. A fost un apel pe 112”, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, comisarul Daniela Gheorghiescu de la IPJ Botoşani.

Şi IPJ Botoşani a început o anchetă, iar inspectorii vor să afle de ce bazinul nu era acoperit corespunzător şi care este motivul pentru care conducerea unităţii de învăţământ nu a sunat imediat la 112. Potrivit reprezentanţilor IPJ Botoşani, există norme prin care copiii de grădiniţe trebuie să fie însoţiţi la toaletă de către educatoare sau personalul de serviciu.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici