Andronescu: Bugetul educaţiei pe 2013 va fi mai mare, trebuie să atragem bani şi din alte resurse

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că bugetul educaţiei pe anul 2013 va fi mai mare decât cel din acest an, fiind nevoie şi de atragerea altor resurse, de la Banca Mondială sau din fonduri europene.

356 afişări
Imaginea articolului Andronescu: Bugetul educaţiei pe 2013 va fi mai mare, trebuie să atragem bani şi din alte resurse

Ecaterina Andronescu (Imagine: Dragos Bota/ Mediafax Foto)

Ecaterina Andronescu a declarat la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că a discutat la nivelul Guvernului ca banii europeni să meargă în mai mare măsură spre educaţie, spre formarea continuă a cadrelor didactice.

"Bugetul Educaţiei va fi mai mare în 2013 decât cel din acest an, care a fost unul dintre cele mai mici bugete de mulţi ani încoace şi care a produs numeroase nerealizări. În afară de buget, trebuie să atragem spre minister şi bani din alte resurse. Acum construim cu Ministerul Finanţelor un proiect cu Banca Mondială, cu bani rambursabili în timp. Îl construim cu încrederea că acei bani se vor transforma în beneficii asupra învăţământului.

De asemenea, încep negocierile pentru fondurile europene din perioada 2013-2017 şi am discutat cu ministrul Afacerilor Europene şi la Guvern să încercăm ca resurse care vin din bani europeni să meargă în mai mare măsură spre educaţie, infrastructură, logistică, iar banii pentru resursele umane să meargă cu prioritate spre învăţământ. Cred că procesul de formare continuă a cadrelor didactice nu este o glumă. Îmi pun speranţe în banii europeni în formarea profesională a cadrelor didactice", a spus Ecaterina Andronescu.

Ea a precizat că proiectul cu Banca Mondială va viza şi căminele studenţeşti din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici