ANI: Fostul şef CJ Dâmboviţa Florin Popescu, suspectat de conflict de interese

Deputatul PDL Florin Popescu s-a aflat în conflict de interese în perioada în care a exercitat funcţia de şef al CJ Dâmboviţa, întrucât a semnat contracte şi acte adiţionale între Consiliul Judeţean şi firma Procor SA, la care a fost asociat, ANI sesizând Parchetul Curţii de Apel Ploieşti.

201 afișări
Imaginea articolului ANI: Fostul şef CJ Dâmboviţa Florin Popescu, suspectat de conflict de interese

Florin Popescu (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, de către Florin Aurelian Popescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în prezent, deputat.

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese de către FLORIN AURELIAN POPESCU, întrucât, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 436/20.10.2010, precum şi şapte acte adiţionale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi S.C. PROCOR S.A., societate unde acesta a deşinut calitatea de asociat până în luna iunie 2008, beneficiul patrimonial obţinut fiind în cuantum de 1.003.509,37 Lei (aprox. 228.070 Euro)", precizează ANI într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Florin Aurelian Popescu a fost validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa la data de 18.06.2008 pentru mandatul 2008 - 2012.

De asemenea, Florin Aurelian Popescu a deţinut în cadrul S.C. PROCOR S.A. calitatea de asociat (în perioada 17.06.1991 – 14.07.2008) şi funcţia de administrator, membru în consiliul de administraţie (în perioada 28.06.1999 – 08.07.2003).

"În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, FLORIN AURELIAN POPESCU, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat un număr de şapte acte adiţionale intervenite la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, prin care a fost modificat, în principal, preţul contractului de lucrări, aducând, astfel, un beneficiu material societăţii comerciale PROCOR S.A., la care acesta a deţinut calitatea de asociat până la data de 14.07.2008. De asemenea, FLORIN AURELIAN POPESCU, a semnat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi contractul de lucrări nr. 436/20.10.2010, în valoare de 201.541,37 lei, între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi S.C. PROCOR S.A", conchide ANI.

Agenţia menţionează că, sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Florin Popescu fiind informat, la data de 10.01.2012, 03.12.2012, 02.04.2013 (confirmare de primire din 03.04.2013), despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, iar la data de 17.04.2013, acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Potrivit Codului Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

ANI a sesizat Parchetul Curţii de Apel Ploieşti cu privire la posibila săvârşire de către Florin Popescu a infracţiunii de conflict de interese.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici