Animale otrăvite cu Furadan într-o comună gălăţeană. Poliţiştii au demarat o anchetă

Poliţia din Galaţi face o anchetă după ce mai multe animale dintr-o comună gălăţeană au fost otrăvite cu bucăţi de carne pe care se afla o substanţă de culoare roşiatică. Medicii veterinari au confirmat că este vorba despre Furadan, un insecticid interzis.

1017 afișări
Imaginea articolului Animale otrăvite cu Furadan într-o comună gălăţeană. Poliţiştii au demarat o anchetă

Animale otrăvite cu Furadan într-o comună gălăţeană. Poliţiştii au demarat o anchetă

Poliţiştii care au anchetat cazul au descoperit pe stradă numeroase bucăţi de carne pe care se afla o substanţă de culoare roşiatică. Otrava a omorât animale cu şi fără stăpân, iar proprietarii câinilor şi pisicilor sunt revoltaţi şi au făcut plângere la Poliţie.

”Noi am găsit căţeluşa moartă, în curte, şi motanul, tot al meu, era mort în curte. După aceea am început să mai găsim un căţel acolo, unul dincolo, doi în partea cealalaltă”, a povestit Cosmina Cociu.

Altă localnică spune că bucăţile de carne ar fi putut fi înghiţite şi de copiii mici care se joacă în curte.

”Ce a fost aici, a fost masacru, nu se poate aşa ceva. Este problema câinilor maidanezi care e foarte controversată, dar de aici să arunce în curţi, pe străzi, unde circulă copii, lăsând la o parte câinii noştri şi suferinţa pe care o avem. Mie mi-au murit doi câini, erau ai mei. Dar copiii noştri? De ce a aruncat la vecina în curte unde sunt doi copii mici şi bagă orice în gură? Este grav”, a spus Raluca Enache.

Bucăţile de carne au fost trimise la Direcţia Sanitară Veterinară Galaţi care a confirmat că substanţa roşie este Furadan, un insecticid interzis în Uniunea Europeană deoarece este foarte periculos pentru oameni şi animale.

„Astăzi vă pot anunţa că a venit buletinul de analize, iar la examenul de laborator probele sunt pozitive. Adică s-a identificat substanţa Carbofuran. Au fost intoxicaţi. În denumirea populaţiei, substanţa este cunoscută sub numele Furadan, în denumirea ştiinţifică Carbofuran. Substanţa are efect letal dacă este introdusă într-un amestec alimentar. Este o substanţă toxică, nu permite supravieţuirea în momentul în care este ingerată”, a declarat unul dintre medicii de la DSVSA Galaţi, Carmen Stroia.

Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor gălăţeni care încearcă să afle cine a aruncat bucăţi de carne otrăvită pe străzile din sat.

„În data de 17 iunie a fost o reclamaţie la 112, o persoană din Braniştea a anunţat că pisica şi câinele din curte au murit fiind otrăviţi. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar pe strada pe care stă persoana care a reclamat au găsit, pe o porţiune de aproximativ 20 de metri, bucăţi de carne cu o substanţă de culoare roşiatică. Poliţiştii au extins verificările în teren şi au aflat că încă cinci câini au murit după ce au fost otrăviţi. Ei i-au chemat pe cei de la DSVSA pentru a lua probe. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere fără drept şi cu intenţie a animalelor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Dacă va fi găsită, persoana care a otrăvit animalele riscă între 3 luni şi un an de închisoare sau o amendă. În plus, deoarece au fost folosite substanţe interzise, cercetarea va fi extinsă iar pedeapsa va fi majorată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici