ANPIS: Doar 7% dintre unităţile de învăţământ oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap

Doar 7% dintre structurile de învăţământ din ţară oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap, potrivit celor mai recente date centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), din cadrul Ministerului Muncii, furnizate la solicitarea MEDIAFAX.

163 afişări
Imaginea articolului ANPIS: Doar 7% dintre unităţile de învăţământ oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap

ANPIS: Doar 7% dintre unităţile de învăţământ oferă acces neîngrădit copiilor cu handicap

Conform sursei citate, inspectorii ANPIS au verificat 3.859 unităţi de învăţământ, organizate în 5.627 structuri subordonate. Un număr de 2.074 sunt situate în mediul urban, iar 3.553 în mediul rural.

„Din numărul total al structurilor de învăţământ verificate, 5.408 sunt unităţi publice şi 219 sunt unităţi private”, precizează ANPIS.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii, 1.919 din aceste structuri sunt destinate copiilor cu dizabilităţi.

În cele peste 1.900 din aceste structuri de învăţământ sunt înscrişi 21.183 de copii cu dizabilităţi, iar numărul unităţilor de învăţământ adaptate, în care învaţă copii sau tineri cu handicap este 104.

„La data controlului, s-a constatat că 398 (7.07%) structuri de învăţământ oferă acces neîngrădit la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional prin existenţa rampei, a uşii de acces, grupului sanitar, avizierului, pictogramelor precum şi a liftului. Menţinerea liftului printre elementele de accesabilizare este justificată de faptul că, deşi acesta nu există decât în 10% din cazuri, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor cu handicap locomotor înscrişi, reprezentanţii legali ai unităţilor de învăţământ au amplasat clase la parterul clădirilor, în acest caz acesta nemaifiind necesar”, menţionează sursa citată.

La cele 5.229 de structuri de învăţământ considerate ca fiind neadaptate integral din punctul de vedere al elementelor verificate, s-a constat că în 2.073 de clădiri există rampă de acces şi este adaptată conform actului normativ NP 051/2012 sau nu este necesară construirea unei rampe întrucât accesul în sitituţie se face de la nivelul solului.

Sursa menţionată arată că în 4.691 de clădiri s-a constat că grupul sanitar nu este adaptat utilizatorilor de fotolii rulante.

„În 100 de clădiri există ascensor conform NP 051/2012, iar în 4.572 de clădiri nu este necesar deoarece în cazurile în care există copii cu diabilităţi clasele sunt amplasare la parterul instituţiei sau clădirea nu este etajată”, conform ANPIS.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici