Prima pagină » Social » Anunțul meteorologilor: Ninsori, viscol și ger până miercuri în toată țara

Anunțul meteorologilor: Ninsori, viscol și ger până miercuri în toată țara

Meteorologii anunță că până miercuri va ninge, va fi viscol și temperaturile vor scădea în întreaga țară.
Anunțul meteorologilor: Ninsori, viscol și ger până miercuri în toată țara
Cosmin Pirv
09 feb. 2026, 10:17, Social

Potrivit unei informări meteorologice valabile de luni până miercuri la ora 10.00, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare în sud-vestul țării. În special în Oltenia, se vor acumula cantități de apă de 5-10 l/mp și izolat de 15-20 l/mp și se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 5-15 cm. Ninsori slabe vor fi și în sudul și centrul țării. Izolat se va forma polei sau ghețuș.

Local în sud-vest, sud și est și pe alocuri în centrul țării vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-50 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali rafalele vor depăși 70-90 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Valorile termice se vor situa sub mediile climatologice în regiunile extracarpatice și local în centrul teritoriului.

Atenționări Cod galben

De asemenea, județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Harghita, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați vor fi de luni până marți, la ora 10.00, sub avertizare Cod galben de ger.

Temperaturile vor fi deosebit de scăzute (cu 6-9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori ce se vor situa între -7 și -3 grade. În noaptea de luni spre marți va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor situa între -14 și -10 grade.

Până marți seara, județul Caraș-Severin și o parte din județul Mehedinți este în vigoare o avertizare Cod galben de viscol.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50-70 km/h, viscolind temporar ninsoarea. În extremitatea vestică a Carpaților Meridionali, mai ales la altitudini de peste 1200 m, rafalele vor depăși 70-90 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă.

Recomandarea video