Aproape 9.000 de posturi vacante, la nivelul întregii ţări, în perioada 29 noiembrie - 5 decembrie

Aproape 9.000 de locuri de muncă sunt vacante, la nivel naţional, în perioada 29 noiembrie - 5 decembrie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Călăraşi şi Hunedoara, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

311 afișări
Imaginea articolului Aproape 9.000 de posturi vacante, la nivelul întregii ţări, în perioada 29 noiembrie - 5 decembrie

Aproape 9.000 de posturi vacante, la nivelul întregii ţări, în perioada 29 noiembrie - 5 decembrie (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 8.899 de locuri de muncă vacante.

Cele mai multe posturi disponibile sunt în Bucureşti (888) şi în judeţele Cluj (1.612), Iaşi (589), Călăraşi (403), Hunedoara (402), Timiş şi Ilfov (câte 337).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt Caraş- Severin (trei), Mehedinţi (şase), Sălaj (27), Buzău (28), Ialomiţa (43), Galaţi (44), Prahova (48), Vrancea (63), Bacău (66), Botoşani (71) şi Dâmboviţa (77).

Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 833 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de inginer şi subinginer, programator (99), asistent medical generalist (66), inspector asigurări (30), analist (20), consilier financiar-bancar (17) şi consilier vânzări asigurări (15).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 8.066 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (690), muncitor necalificat în industria confecţiilor (651), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (643) şi muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (362).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php .

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici