Aproximativ 20.000 de persoane au participat la manifestările de Rusalii de la Ghimeş-Făget

Aproximativ 20.000 de persoane au participat, duminică, la slujba de Rusalii şi la manifestările comemorative organizate în localitatea Ghimeş-Făget, din judeţul Bacău, în apropierea cantonului care marca "graniţa de o mie de ani".

1233 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 20.000 de persoane au participat la manifestările de Rusalii de la Ghimeş-Făget

Aproximativ 20.000 de persoane au participat la manifestările de Rusalii de la Ghimeş-Făget (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)

După slujba de la biserica Contumaţi, care s-a încheiat, duminică, în jurul orei 14.00, pelerinii au coborât dealul şi au mers în locul unde se află cantonul care purta numărul 30 în timpul Imperiului Austro-Ungar şi care marca graniţa estică a acestuia cu România, până în 1918.

În faţa cantonului, a fost ridicat, în urmă cu câţiva ani, "Monumentul istoric al tuturor maghiarilor", creaţia unui artist plastic din Ungaria. El este compus din cinci stâlpi funerari sculptaţi în lemn, reprezentând Ungaria cu cele patru zone istorice pe care le-a pierdut în urma Tratatului de la Trianon.

La acest monument au fost depuse coroane de flori din partea oficialităţilor ungare participante la manifestare, printre care ministrul Apărării Naţionale din Ungaria, Hende Csaba, vicepreşedinţii Parlamentului ungar Lezsak Sandor şi Latorcai Janos.

Ministrul Apărării din Ungaria a ţinut un discurs, alături de primarul localităţii Ghimeş-Făget, Vilmos Gîrdea, după care au fost intonate imnul Ungariei şi cel secuiesc.

Apoi, pelerinii au trecut calea ferată pentru a aştepta să oprească, lângă canton, cunoscuta locomotivă Nohab 017, fabricată în Suedia şi achiziţionată de Ungaria în anii 1930, care în acest an a tractat "Rapidul Secuiesc" din ţara vecină până în Harghita.

În faţa cantonului, mecanicul locomotivei a tras semnalul care a marcat începerea unui moment de reculegere la "graniţa de o mie de ani".

Potrivit poliţiştilor, numărul participanţilor la toate manifestările de Rusalii de la Ghimeş-Făget a fost dublu faţă de anul trecut, adică aproximativ 20.000 de persoane.

La ora 18.00, trenurile speciale "Rapidul Secuiesc" şi "Expresul de Şumuleu" vor pleca din gara Ghimeş-Făget, avându-i la bord pe cei 1.600 de pelerini veniţi din Ungaria. Ele se vor opri în gara Siculeni din Harghita, unde vor rămâne peste noapte, luni dimineaţă urmând să îşi continue drumul spre Ungaria.

Manifestările de Rusalii de la Ghimeş-Făget, judeţul Bacău, au început, duminică, la ora 11.00, când aproximativ 2.000 de localnici au aşteptat sosirea primului tren special cu pelerini veniţi din Ungaria. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de primarul localităţii, Vilmos Gîrdea, şi serviţi cu produse tradiţionale secuieşti - pălincă şi colac secuiesc.

De la gară, pelerinii au pornit împreună cu localnicii, pe jos, pe o distanţă de trei kilometri, către "graniţa de o mie de ani", în apropierea căreia se află ruinele cetăţii principelui Rakoczi, construită în 1624, ca vamă şi unitate de grăniceri a Imperiului Austro-Ungar. Lângă cetate se află coroana maghiară construită din piatră, cu ocazia reanexării Transilvaniei de Nord, precum şi cantonul cu numărul 30, cel mai estic al Ungariei Mari, reabilitat în urmă cu trei ani.

Înainte de începerea slujbei de Rusalii, a avut loc un program artistic.

Slujba a început în jurul prânzului, la biserica Contumaţi, cel mai vechi lăcaş de cult din zona Ghimeş. În timpul slujbei, a fost pomenit deseori numele compozitorului Franz Liszt, care a fost dat drept exemplu de voinţă de creaţie, de păstrare a identităţii naţionale şi de persoană care a dus faima ţării sale peste tot în lume. De altfel, portretul compozitorului apare şi pe vagoanele trenurilor speciale care aduc pelerini, în semn de omagiu.

Participanţilor li s-au alăturat apoi pelerinii veniţi cu al doilea tren special din Ungaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici