Argeş: Patru tineri răniţi şi şase maşini avariate într-un accident

Patru tineri au fost răniţi, iar şase maşini au fost avariate în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, duminică dimineaţă, în oraşul argeşean Mioveni.

85 afișări
Imaginea articolului Argeş: Patru tineri răniţi şi şase maşini avariate într-un accident

Argeş: Patru tineri răniţi şi şase maşini avariate într-un accident (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Accidentul s-a produs în jurul orei 4.00, în centrul oraşului Mioveni, fiind implicate un Peugeot şi o Dacia Logan în care se aflau în total şase tineri care se întorceau de la discotecă.

Potrivit agentului şef Ion Stânciu de la Poliţia Rutieră Mioveni, accidentul a avut loc din cauza vitezei şi a neatenţiei şoferului Dacia Logan, care a încercat să evite impactul cu autoturismul Peugeot intrat într-o depăşire imprudentă, iar cele două maşini s-au ciocnit. În urma coliziunii, maşinile au ricoşat în alte patru autoturisme care erau parcate regulamentar.

În urma impactului au fost răniţi patru tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani care se aflau în autoturismul Dacia Logan, toate cele patru victime fiind internate la Spitalul Judeţean din Piteşti.

Potrivit dr. Anca Alexandrescu de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, trei dintre victime au traumatisme care nu le pun viaţa în pericol, însă o tânără în vârstă de 19 ani care a suferit un traumatism caranio-cerebral este în comă.

La controlul cu etilotestul s-a stabilit că şoferul autoturismului Peugeot era băut, având o alcoolemie de 0,34 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă ancheta în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul, cei doi şoferi fiind cercetaţi pentru vătămare corporală şi distrugere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici