Ministerul Afacerilor Externe avertizează transportatorii români că, în perioada sărbătorilor de Paște Catolic, în Ungaria vor fi impuse restricții de circulație pentru vehiculele de marfă de mare tonaj.
Potrivit Ministerul Afacerilor Externe, interdicția vizează vehiculele și ansamblurile de vehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată în zilele de 3 aprilie (vineri), 5 aprilie (duminică) și 6 aprilie (luni), în intervalul orar 06:00 – 22:00.
Măsura este instituită de autoritățile din Ungaria și afectează inclusiv transportatorii români care tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul acestei țări în perioada menționată.
Reprezentanții MAE recomandă șoferilor și companiilor de transport să își planifice din timp rutele și programul, pentru a evita blocajele sau întârzierile generate de restricții.
Pentru asistență consulară, cetățenii români pot apela Ambasada României la Budapesta sau consulatele generale din Szeged și Gyula, apelurile fiind preluate permanent de Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate.
De asemenea, în cazuri de urgență, sunt disponibile și telefoane de permanență ale misiunilor diplomatice.
MAE reamintește că informații actualizate despre condițiile de călătorie pot fi consultate pe site-urile instituției și prin aplicația mobilă „Călătorește informat”, dedicată cetățenilor români care se deplasează în străinătate.
Aplicația se poate descărca de pe googleplay și apps.apple.com.