Meteorologii au emis sâmbătă o atenționare de Cod galben de vreme severă pentru mai multe zone din nord-estul țării, din județele Bacău, Suceava și Vrancea. Intervalul de valabilitate este între orele 16:55 și 18:30.
Potrivit meteorologilor, în intervalul orar specificat, sunt prognozate averse torențiale ce pot acumula 20–30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
Zonele vizate sunt următoarele:
În județul Bacău: localitatea Mănăstirea Cașin;
În județul Suceava: zona montană de peste 1800 m și localitățile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Moldovița, Fundu Moldovei, Dorna-Arini, Pojorâta, Iacobeni, Crucea, Ciocănești, Panaci, Poiana Stampei, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Coșna, Sadova, Sucevița, Voitinel, Brodina, Putna, Frumosu, Izvoarele Sucevei, Dorna Candrenilor, Breaza, Șaru Dornei;
În județul Vrancea: Câmpuri, Tulnici și Soveja.