Prima pagină » Social » Autobuz răsturnat în Timiș. Autoritățile anunță că sunt cel puțin șapte victime

Autobuz răsturnat în Timiș. Autoritățile anunță că sunt cel puțin șapte victime

Un autobuz s-a răsturnat în județul Timiș. Autoritățile anunță că sunt cel puțin șapte victime. La fața locului au fost trimise numeroase echipaje medicale și de la Poliție.
Autobuz răsturnat în Timiș. Autoritățile anunță că sunt cel puțin șapte victime
Mediafax Foto. Imagine cu caracter ilustrativ
Petru Mazilu
12 nov. 2026, 06:36, Social

Accidentul s-a produs joi dimineața în localitatea Hodoni. Autobuzul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.

„În cursul dimineții, în jurul orei 05:40, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, autobuz răsturnat în afara părții carosabile, produs în localitatea Hodoni”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Autobuzul transporta 29 de persoane

Potrivit primelor informații, autobuzul transporta 29 de persoane. Șapte dintre acestea au nevoie de îngrijiri medicale. Victimele sunt „conștiente și cooperante” și primesc tratament la fața locului de la echipajele medicale.

ISU a mai transmis că la misiune participă o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime multiple și trei autosanitare SMURD.

Cauza producerii accidentului va fi stabilită de polițiști.

Recomandarea video